Implică-te! Fii voluntar!
După 4 luni, în care energia noastră s-a concentrat pe implementarea proiectului Arts Lab 2.0, proiect care a beneficiat de sprijinul a 8 tineri voluntari din Târgu Frumos, Buznea și Bălțați, iată că lansăm al doilea apel pentru o nouă echipă de voluntari locali.
Căutăm 5 voluntari, cu vârsta minimă de 16 ani, care să se alăture echipei noastre, în calitate de mentori, pentru a implementa programul Changemakers, susținut de Fundația Kids Rights din Olanda.
Rolul mentorilor va fi să sprijine copiii să planifice proiecte, facilitând ateliere și oferind suport pe tot parcursul dezvoltării proiectelor.
Profilul voluntarului este:
- abilități de comunicare în limba engleză;
- dorința de a aloca timp pentru a învăța despre drepturile copiilor și obiectivele globale de dezvoltare durabilă;
- interesul pentru transmiterea informațiilor acumulate către copiii și tinerii din județul Iași.
Activitățile voluntarilor vor fi:
- participarea la cursuri de formare online, facilitate de formatori din Olanda și din lume;
- planificarea și facilitarea de ateliere de scriere de proiecte pentru copiii din județul Iași;
- mentorarea copiilor pentru dezvoltarea de propuneri de proiecte pentru comunitățile lor.
Voluntarii vor beneficia de:
- formare specializată în drepturile copiilor și obiectivele globale de dezvoltare durabilă;
- interacțiune cu Changemakers din toată lumea;
- o experiență de învățare unică;
- resurse: cărți, materiale, centru de voluntariat etc., pentru desfășurarea activităților;
- program flexibil;
- o echipă dinamică și un mediu prietenos.
Vor fi încheiate contracte de voluntariat cu voluntarii selectați, iar la finalul proiectului aceștia vor primi adeverințe de voluntariat, fiind menționate numărul de ore și competențele dobândite.
Pentru înscriere, vă rugăm să completați acest formular: https://forms.gle/qJTkVf561eD7ijGPA, până cel târziu, 16 octombrie 2020. Veți fi contactați telefonic, urmând ca în weekendul 17-18 octombrie să derulăm primele întâlniri de planificare.
Changemakers este un program dezvoltat de Fundația KIDS RIGHTS, din Olanda, ce urmărește să încurajeze copiii și tinerii să dezvolte proiecte pentru comunitățile lor. Obiectivul nostru este ca 200 de copii și tineri, din România, regiunea nord-est, cu vârste cuprinse între 12 - 24 de ani, să dezvolte proiecte locale abordând tema drepturilor copiilor și/sau obiectivelor globale de dezvoltare durabilă. Cele mai reușite 50 de proiecte vor fi sprijinite, existând șansa ca un copil din România să obțină Premiul Internațional pentru Pace pentru Copii - International Children's Peace Prize.
Post a Comment