10 ani de SUPER TINERI
Astăzi împlinim 10 ani de activitate. Timpul a trecut repede, proiectele s-au înmulţit şi au evoluat, oameni noi ni s-au alăturat, unii voluntari au plecat, am crescut şi am învăţat, şi desigur, nu am terminat!
Pentru a sărbători şi pentru a vă revela sursa motivaţiei noastre, vă vom împărtăşi mai multe mesaje scrise de voluntarii noştri.
"Știam ce vreau să fac. Eram în clasa a unșpea, la „Liceul Teoretic Ion Neculce” din Târgu Frumos și deja toți profesorii ne întrebau ce vrem să facem mai departe. Colegii mei păreau să aibă fiecare câte un plan, realist sau nu, de care se agățau curajoși. Și eu îl aveam pe al meu.
Jurnalism.
Ăhă. Exact! Așa au gândit și ceilalți.
„Ce să faci tu la jurnalism?”
„Ai să mori de foame, Ioano!”
„De ce nu te duci la medicină? Acolo se câștigă bine.”
Dar nup. Eu am vrut să dau la jurnalism, să văd cum e viața cu microfonul în mână. Ulterior am aflat că-i mai mult de atât, dar hei, numai dacă dai cu capul de perete, o să-ți dai TU seama, cât de tari sunt cărămizile. Așa c-am zis lasă, o să le arăt eu lor, tuturor!
Și ce mod mai bun de a-mi demonstra întâi mie că-mi place meseria asta (și mai apoi și celorlalți), decât experimentatul înainte chiar de facultate. Știam că vreau să vin la ASIRYS de mult timp, deși uneori refuzam și-mi ziceam singură că n-am ce căuta acolo. Dar apoi am văzut un anunț pe pagina lor de Facebook, în care, ghiciți ce, căutau jurnaliști! Și am trimis un mesaj.
Desigur, înainte de asta, m-am consultat cu ai mei, să-i întreb dacă mă lasă, dacă li se pare bine ceea ce fac eu, dacă nu cumva este o pierdere de timp. Și cum ei știau cât de tare vreau eu să dau la jurnalism, mi-au acceptat „ideea nebunească” pentru a-mi susține visul. Așa că am fost invitată câteva zile mai târziu, la festivalul „Eminescu non-formal”, pentru a lua primul meu interviu. Ceea ce n-am știut eu atunci a fost, de fapt, că eu nu m-am îndrăgostit de jurnalism în acea zi, ci de voluntariat.
Pentru prima dată în viața mea, eram într-un cerc și nimeni nu era diferit de ceilalți, privilegiat sau marginalizat, ci eram cu toții un întreg și eram ascultați, înțeleși, apreciați. Eram o Ioana cu siguranță mult mai timidă, care făcuse primul pas spre ceea ce habar n-aveam pe atunci că este educație non-formală. De atunci s-au schimbat multe, am luat o pauză (pe care am regretat-o mai târziu), oameni au venit, alții au plecat, însă cineva a rămas acolo mereu pentru noi, ca un stâlp de susținere în ASIRYS (dacă vii la noi, ai s-o cunoști și tu pe Miha, ea o să-ți dea mereu încredere când simți că n-are niciun rost sau sens).
Și de ceva timp am cei mai geniali prieteni, grupul de oameni faini în care ne organizăm petrecerile aniversare, persoane care au pornit la fel de timide ca mine și au evoluat, au crescut, și au învățat. Cu ei vorbim la centru până seara târziu despre dragoste, experiență, viață, probleme, gânduri, opinii. Cu ei dansăm pe melodii pe care le-am descoperit în toate țările pe care le-am vizitat împreună. Cu ei cresc și eu și ne învățăm reciproc să fim mai buni.
De aceea, n-o să-mi schimb niciodată opinia, și anume că voluntariatul e cea mai bună decizie pe care am luat-o până acum.
Jurnalism nu știu dacă am să fac, însă mi-am găsit drumul în viață.
******************************************************
Aveam 10 ani și multe vise când Mihaela înființa ASIRYS. Pe atunci nu aveam habar că voi face parte din această mare familie cu care astăzi împart zâmbete și suspine.
Sunt în Norvegia pentru încă trei luni de acum în colo, dar gândul îmi stă la ce fac voluntarii mei, cum pot să-i ajut cu proiectele și evenimentele și îmi imaginez îmbrățișările calde pe care mi le vor da în iunie, când mă întorc. Nicăieri nu-i ca acasă, asta e adevărat, dar probabil nu m-aș mai întoarce dacă nu ar fi ei, oamenii din spatele tuturor activităților pe care voi le vedeți pe Facebook.
Niciun text și niciun album cu fotografii nu pot descrie ce am experimentat eu aici, cât de multe am învățat, care a fost evoluția mea din prima zi când am venit la centrul de voluntariat.
Dacă și voi sunteți curioși, puteți începe de la 10 și să rămâneți cu noi până la 100." (Ioana Ursache)
****************************************************************************
"Totul a început când eram în clasa a VIII-a și împreună cu colegii mei de atunci am început să mergem zilnic după ore la centrul de voluntariat pentru programul AS (Antrenament spre Succes). Pentru mine acest program a însemnat enorm de mult, pentru că a fost ceea ce m-a determinat să continui să fac voluntariat. Înainte de program eram o persoană foarte timidă și abia vorbeam cu persoane pe care abia le întâlneam, iar activităţile pe care voluntarii le-au făcut cu noi m-au ajutat să scap de această "problemă". Cristi, Florin, Ioana, Victor, Mihaela, Georgiana și Cosmin m-au încurajat mereu să încerc lucruri noi și fără să îmi dau seama am învăţat câte ceva din fiecare activitate.
După terminarea programului am continuat să merg la centrul de voluntariat, pentru că am știut că aici e locul potrivit pentru a învaţa lucruri noi într-un mod distractiv și de a mă cunoaște mai bine. Voluntarii, fiind foarte prietenoși m-au făcut să îmi doresc să mă dezvolt cât mai mult. Am participat la multe festivaluri, dar favoritele mele sunt Magia Baloanelor și Folcloristica, deoarece pe lângă faptul că lucrăm împreună pentru ca festivalul să fie cât mai frumos, ne distrăm și ne apropiem unul de altul.
Astăzi, pentru mine Asirys nu mai e doar o asociație, e o familie alături de care mi-am făcut cele mai frumoase amintiri și am legat noi prietenii. E greu să aleg doar o amintire, dar cele mai dragi amintiri mi le-am făcut la festivalul Folcloristica în serile pe care le petreceam împreună, la proiectul Rroma HeART, unde am experimentat multe lucruri noi și am petrecut în jurul focului și la proiectul 4R care a avut loc în Cipru, unde am avut cele mai amuzante amintiri alături de cele mai bune prietene (pe care mi le-am făcut tot în cadrul voluntariatului) și unde mi-am făcut prietenii cu care vorbesc și astăzi.
Voluntariatul a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o, pentru că mi-a oferit multe oportunităţi, dar cel mai important mi-a oferit momente inedite alături de oameni minunaţi." (Ştefana Vintilă)
*******************************************************
"Cum am ajuns să fac voluntariat la Asirys? Prin voluntariat. Era perioada în care am început să descopăr acest concept, undeva prin mai 2017, sfârşitul clasei a 10-a. Curioasă, am aplicat la festivalul 'Magia baloanelor'. Părea interesant. Una din cele mai bune alegeri. Acolo, am întâlnit echipa Asirys, persoane cu care am avut o conexiune puternică încă din prima clipă.
Am petrecut 3 zile superbe împreună în care am experimentat pentru prima oară unele lucruri: am învăţat să fac vată de zahăr, am zburat captiv cu balonul cu aer cald (dacă nu ştiţi ce semnifică zborul captiv, trebuie să veniţi la 'Magia baloanelor' şi veţi afla), am făcut poze în decursul unei furtuni şi totodată în timp ce încercam să menţinem un cort pe sol, am făcut karaoke în microbuz (cred că eram cam 20 de persoane).
Ulterior, Asirys a devenit a doua mea familie şi am participat la multe activităţi şi evenimente împreună.
Chiar dacă eu sunt din Iaşi şi aceasta asociaţie are centrul în Târgu Frumos, nu a fost nicio problemă. Luam cu drag trenul spre Târgu Frumos pentru aceşti oameni minunaţi. Şi uneori, parcă nu mai voiam să iau trenul înapoi spre casă, având în vedere conexiunea dintre noi, discuţiile lungi, activităţile amuzante ce ne-au unit, sfaturile, workshop-urile, planurile. Ştiţi voi cum se spune: 5 ore cu persoanele potrivite se vor simţi ca 5 minute. Şi chiar aşa e.
Prieteniile pe care le avem şi la ora actuală, amintirile, discuţiile, echipa unită, tot ce am învăţat şi experimentat, călătoriile, modul în care am avut grijă unul de altul, nu se pot compara cu nimic.
Ah, gata cu melancolia.
Mai sus puteţi observa poza pe timp de furtună. Nu e cea mai reuşită şi nu cuprinde toată echipa, dar e spontană şi ascunde numeroase amintiri frumoase." (Andreea Cazacu)
********************************************************
"Abia terminasem școala generală și ajunsesem in clasa a 9-a. În prima zi de liceu, făcusem cunoștiință cu Ștefana, voluntar mai vechi din SUPER TINERI. După câteva zile, aceasta îmi spuse că ea face voluntariat și că ar avea nevoie de voluntari care să participe la festivalul Folcloristica. Ceva mă reținea. În acea perioadă, eram o fată foarte timidă și îmi era frică să interacționez cu alți oameni. Îmi era frică de schimbări și lăsam oportunitățile să treacă pe lângă mine, dar într-un final am acceptat să fiu voluntar în cadrul acelui festival. Ce nu știam atunci, era că această decizie avea să îmi schimbe ideile, obiceiurile și viața radical.
Atunci i-am cunoscut și pe ceilalți voluntari cu care mai apoi am devenit prietenă. Eram surprinsă să văd că niște oameni mai mari ca mine sunt interesați de ceea ce spun eu. Totul era așa de diferit față de rutina de dinainte și simțeam că voluntariatul era ceea ce căutam in tot acest timp.
În această asociație m-am dezvoltat, am crescut și am învățat să mă cunosc mai bine. Toate activitățile au făcut ca legătura dintre voluntari să fie tot mai strânsă. Toate zilele în care am muncit împreună, am petrecut, am râs, am plâns și ne-am jucat au ajutat la dezvoltarea noastră. Toate aceste lucruri ne-au unit ca pe o familie. Am învățat o mulțime de lucruri doar datorită voluntariatului.
Să fac voluntariat a fost cea mai bună decizie din viața mea." (Mădălina Mujdei)
*********************************************************
"SUPER TINERI este o organizație la care țin foarte mult. Am călătorit, am cunoscut oameni, am construit și continuăm să construim proiecte și comunități inteligente prin această organizație. Vă invit să o cunoașteți și să faceți parte din ea. Așa cum îmi place să spun, totul este despre oameni și locuri. Locul este Asirys Supertineri, oamenii sunt Mihaela Diana Ioana Ursache, Nikolia Papadopoulou, Madalina Mujdei, Ioana Karina Mihalache, Ştefana Vintilă și mulți mulți alții." (Dragoş Preutescu)
Pentru a sărbători şi pentru a vă revela sursa motivaţiei noastre, vă vom împărtăşi mai multe mesaje scrise de voluntarii noştri.
Jurnalism.
Ăhă. Exact! Așa au gândit și ceilalți.
„Ce să faci tu la jurnalism?”
„Ai să mori de foame, Ioano!”
„De ce nu te duci la medicină? Acolo se câștigă bine.”
Dar nup. Eu am vrut să dau la jurnalism, să văd cum e viața cu microfonul în mână. Ulterior am aflat că-i mai mult de atât, dar hei, numai dacă dai cu capul de perete, o să-ți dai TU seama, cât de tari sunt cărămizile. Așa c-am zis lasă, o să le arăt eu lor, tuturor!
Și ce mod mai bun de a-mi demonstra întâi mie că-mi place meseria asta (și mai apoi și celorlalți), decât experimentatul înainte chiar de facultate. Știam că vreau să vin la ASIRYS de mult timp, deși uneori refuzam și-mi ziceam singură că n-am ce căuta acolo. Dar apoi am văzut un anunț pe pagina lor de Facebook, în care, ghiciți ce, căutau jurnaliști! Și am trimis un mesaj.
Desigur, înainte de asta, m-am consultat cu ai mei, să-i întreb dacă mă lasă, dacă li se pare bine ceea ce fac eu, dacă nu cumva este o pierdere de timp. Și cum ei știau cât de tare vreau eu să dau la jurnalism, mi-au acceptat „ideea nebunească” pentru a-mi susține visul. Așa că am fost invitată câteva zile mai târziu, la festivalul „Eminescu non-formal”, pentru a lua primul meu interviu. Ceea ce n-am știut eu atunci a fost, de fapt, că eu nu m-am îndrăgostit de jurnalism în acea zi, ci de voluntariat.
Pentru prima dată în viața mea, eram într-un cerc și nimeni nu era diferit de ceilalți, privilegiat sau marginalizat, ci eram cu toții un întreg și eram ascultați, înțeleși, apreciați. Eram o Ioana cu siguranță mult mai timidă, care făcuse primul pas spre ceea ce habar n-aveam pe atunci că este educație non-formală. De atunci s-au schimbat multe, am luat o pauză (pe care am regretat-o mai târziu), oameni au venit, alții au plecat, însă cineva a rămas acolo mereu pentru noi, ca un stâlp de susținere în ASIRYS (dacă vii la noi, ai s-o cunoști și tu pe Miha, ea o să-ți dea mereu încredere când simți că n-are niciun rost sau sens).
Și de ceva timp am cei mai geniali prieteni, grupul de oameni faini în care ne organizăm petrecerile aniversare, persoane care au pornit la fel de timide ca mine și au evoluat, au crescut, și au învățat. Cu ei vorbim la centru până seara târziu despre dragoste, experiență, viață, probleme, gânduri, opinii. Cu ei dansăm pe melodii pe care le-am descoperit în toate țările pe care le-am vizitat împreună. Cu ei cresc și eu și ne învățăm reciproc să fim mai buni.
De aceea, n-o să-mi schimb niciodată opinia, și anume că voluntariatul e cea mai bună decizie pe care am luat-o până acum.
Jurnalism nu știu dacă am să fac, însă mi-am găsit drumul în viață.
******************************************************
Aveam 10 ani și multe vise când Mihaela înființa ASIRYS. Pe atunci nu aveam habar că voi face parte din această mare familie cu care astăzi împart zâmbete și suspine.
Sunt în Norvegia pentru încă trei luni de acum în colo, dar gândul îmi stă la ce fac voluntarii mei, cum pot să-i ajut cu proiectele și evenimentele și îmi imaginez îmbrățișările calde pe care mi le vor da în iunie, când mă întorc. Nicăieri nu-i ca acasă, asta e adevărat, dar probabil nu m-aș mai întoarce dacă nu ar fi ei, oamenii din spatele tuturor activităților pe care voi le vedeți pe Facebook.
Niciun text și niciun album cu fotografii nu pot descrie ce am experimentat eu aici, cât de multe am învățat, care a fost evoluția mea din prima zi când am venit la centrul de voluntariat.
Dacă și voi sunteți curioși, puteți începe de la 10 și să rămâneți cu noi până la 100." (Ioana Ursache)
****************************************************************************
După terminarea programului am continuat să merg la centrul de voluntariat, pentru că am știut că aici e locul potrivit pentru a învaţa lucruri noi într-un mod distractiv și de a mă cunoaște mai bine. Voluntarii, fiind foarte prietenoși m-au făcut să îmi doresc să mă dezvolt cât mai mult. Am participat la multe festivaluri, dar favoritele mele sunt Magia Baloanelor și Folcloristica, deoarece pe lângă faptul că lucrăm împreună pentru ca festivalul să fie cât mai frumos, ne distrăm și ne apropiem unul de altul.
Astăzi, pentru mine Asirys nu mai e doar o asociație, e o familie alături de care mi-am făcut cele mai frumoase amintiri și am legat noi prietenii. E greu să aleg doar o amintire, dar cele mai dragi amintiri mi le-am făcut la festivalul Folcloristica în serile pe care le petreceam împreună, la proiectul Rroma HeART, unde am experimentat multe lucruri noi și am petrecut în jurul focului și la proiectul 4R care a avut loc în Cipru, unde am avut cele mai amuzante amintiri alături de cele mai bune prietene (pe care mi le-am făcut tot în cadrul voluntariatului) și unde mi-am făcut prietenii cu care vorbesc și astăzi.
Voluntariatul a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o, pentru că mi-a oferit multe oportunităţi, dar cel mai important mi-a oferit momente inedite alături de oameni minunaţi." (Ştefana Vintilă)
*******************************************************
"Cum am ajuns să fac voluntariat la Asirys? Prin voluntariat. Era perioada în care am început să descopăr acest concept, undeva prin mai 2017, sfârşitul clasei a 10-a. Curioasă, am aplicat la festivalul 'Magia baloanelor'. Părea interesant. Una din cele mai bune alegeri. Acolo, am întâlnit echipa Asirys, persoane cu care am avut o conexiune puternică încă din prima clipă.
Am petrecut 3 zile superbe împreună în care am experimentat pentru prima oară unele lucruri: am învăţat să fac vată de zahăr, am zburat captiv cu balonul cu aer cald (dacă nu ştiţi ce semnifică zborul captiv, trebuie să veniţi la 'Magia baloanelor' şi veţi afla), am făcut poze în decursul unei furtuni şi totodată în timp ce încercam să menţinem un cort pe sol, am făcut karaoke în microbuz (cred că eram cam 20 de persoane).
Ulterior, Asirys a devenit a doua mea familie şi am participat la multe activităţi şi evenimente împreună.
Prieteniile pe care le avem şi la ora actuală, amintirile, discuţiile, echipa unită, tot ce am învăţat şi experimentat, călătoriile, modul în care am avut grijă unul de altul, nu se pot compara cu nimic.
Ah, gata cu melancolia.
Mai sus puteţi observa poza pe timp de furtună. Nu e cea mai reuşită şi nu cuprinde toată echipa, dar e spontană şi ascunde numeroase amintiri frumoase." (Andreea Cazacu)
********************************************************
Atunci i-am cunoscut și pe ceilalți voluntari cu care mai apoi am devenit prietenă. Eram surprinsă să văd că niște oameni mai mari ca mine sunt interesați de ceea ce spun eu. Totul era așa de diferit față de rutina de dinainte și simțeam că voluntariatul era ceea ce căutam in tot acest timp.
În această asociație m-am dezvoltat, am crescut și am învățat să mă cunosc mai bine. Toate activitățile au făcut ca legătura dintre voluntari să fie tot mai strânsă. Toate zilele în care am muncit împreună, am petrecut, am râs, am plâns și ne-am jucat au ajutat la dezvoltarea noastră. Toate aceste lucruri ne-au unit ca pe o familie. Am învățat o mulțime de lucruri doar datorită voluntariatului.
Să fac voluntariat a fost cea mai bună decizie din viața mea." (Mădălina Mujdei)
*********************************************************
"SUPER TINERI este o organizație la care țin foarte mult. Am călătorit, am cunoscut oameni, am construit și continuăm să construim proiecte și comunități inteligente prin această organizație. Vă invit să o cunoașteți și să faceți parte din ea. Așa cum îmi place să spun, totul este despre oameni și locuri. Locul este Asirys Supertineri, oamenii sunt Mihaela Diana Ioana Ursache, Nikolia Papadopoulou, Madalina Mujdei, Ioana Karina Mihalache, Ştefana Vintilă și mulți mulți alții." (Dragoş Preutescu)
Post a Comment