• Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post

Experienţa mea în Grecia

Experienţa din Grecia a fost una marcantă pentru mine deoarece nu am crezut că îmi voi face atât de mulţi prieteni şi că voi întâlni persoane care îmi vor schimba ideea despre viaţă.

La început când i-am întâlnit pe olandezi  în aeroport m-am speriat. Erau aşa de mari şi mă gândeam cum o să supravieţuiesc 10 zile cu astfel de oameni. Erau foarte ciudaţi şi era o răceală între grupurile noastre neimaginabilă. Ei s-au mirat când au văzut că suntem doar nişte copii, iar noi am rămas uimiţi de faptul că erau mari şi ca vârstă, dar şi la fizic. Drumul cu autocarul de la aeroport până la locul unde am fost cazaţi a fost extrem de lung, iar gândul că nu vom avea cu cine vorbi 10 zile l-a făcut şi mai lung şi noi eram obosiţi, frânţi, numai un drum atât de lung nu ne mai trebuia.

În prima zi de activităţi am început să ne dăm drumul la gură şi să interacţionăm cu ceilalţi, astfel încât până la sfârşitul zilei am legat prietenii cu majoritatea oamenilor din grupul nostru. Am descoperit că după ce treci de bariera aparenţelor, vei găsi un alt om faţă de ce te aşteptai. Toţi erau de treabă şi politicoşi cu noi şi încercau să ne integreze în discuţiile lor ca să nu ne simţim daţi de-o parte. La fiecare activitate eram împărţiţi pe grupuri, diferite de fiecare dată şi astfel vedeam cum gândesc toţi cei de acolo nu numai câteva persoane. Serile petrecute împreună la cafenea sau în holul casei au fost magnifice, de nedescris. Toată lumea vorbea şi râdea, eram o familie mare şi frumoasă. Ne-am distrat pe cinste şi mi-am făcut nişte prieteni grozavi după care am plâns şi pe care aş dori oricând să îi revăd.

Nu aş da această experienţă pe nimic în lume şi aş face orice pentru numai o zi împreună cu acei oameni minunaţi. Toţi, grecii, bulgarii, olandezii, românii, eram şi suntem o familie de prieteni. Am învăţat multe despre alţii, dar şi multe despre mine, lucruri pe care nu aveam cum să le aflu fără acest proiect. Cu siguranţă voi mai merge în astfel de schimburi, care sper să îmi lase impresii la fel de frumoase despre alte ţări.

Scris de Raluca Chițescu

Niciun comentariu