• Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post

Competiţia de antreprenoriat social Serendino

Ai o idee genială, care îi poate ajuta pe cei din jur? E momentul ca ideile bune să fie scoase din sertar! Scrie-ne câteva cuvinte despre ideea ta, încearcă să-i dai viață într-un film scurt și înscrie-te în competiție!

Fundația Soros România lansează competiția „Serendino – Unde dai și unde crapă!”, cu premii și finanțări în valoare totală de 120.000 de dolari SUA, în cadrul programului „SEn – The Social Enterprise”, ce suține inovația în domeniul antreprenoriatului social.

Se vor acorda 20 de premii și se va finanța punerea în practică a celor mai bune 10 idei, invenții sau inovații, care au potențialul de a fi transformate în afaceri sau instrumente de susținere a antreprenoriatului social, cu precădere în comunitățile defavorizate.

Cui se adresează? – Oricui! Nu contează dacă ai absolvit doar câteva clase, ești elev, student, ai un doctorat sau ești pensionar. Deschidem această competiție pentru toți cei care au idei bune și doresc să le vadă puse în practică spre folosul tuturor, cu precădere al celor ce trăiesc în comunități defavorizate.

Competiția are două etape:

Etapa I – Vă puteți înscrie în concurs utilizând formularul pe care îl veți găsi pe site-ul programului, la http://www.serendino.ro. Termenul-limită pentru înscriere este 15 aprilie 2014, ora 17:00. După crearea contului de utilizator, va trebui să furnizați următoarele informații:


  •     o scrisoare de intenție, în care să descrieți ideea, invenția sau inovația propusă;
  •     o descriere a modului în care ideea, invenția sau inovația propusă va putea contribui la rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunitățile, cu precădere cele defavorizate. Sunt încurajate descrierile cât mai detaliate.
  •     bugetul orientativ, pe care îl considerați necesar pentru punerea în practică a ideii (descrieți tipurile de costuri pe care le aveți în vedere);
  •     un material video (film) cu o durată maximă de 7 minute, prin care să convingeți echipa de evaluatori că ideea dumneavoastră este fezabilă.

Echipa de evaluatori a programului va selecta cele mai bune proiecte până la data de 15 mai a.c., după care se va trece la etapa a doua.

Etapa a II-a - O echipă de experți se va întâlni cu cei care s-au calificat în etapa a doua. Dacă va fi cazul, vom face o vizită la fața locului pentru a evalua ideile, invențiile sau inovațiile propuse, precum și potențialul de transformare a acestora în afaceri cu scop social.

În urma evaluării finale, vom acorda 20 de premii pentru cele mai inovatoare idei, în valoare totală de 20.000 de dolari SUA, astfel:

    Premiul I, în valoare de 3.000 de dolari SUA,
    Premiul al II-lea, în valoare de 2.000 de dolari SUA,
    Premiul al III-lea, în valoare de 1.400 de dolari SUA,
    17 Mențiuni în valoare de 800 de dolari SUA/mențiune.

Dintre acestea, cele 10 idei care prezintă potențialul cel mai ridicat de a fi transformate în afaceri sociale vor fi finanțate cu un buget maxim de 10.000 de dolari SUA fiecare, cu scopul de a le pune în practică. De asemenea, cei 10 finaliști vor beneficia de consiliere specializată din partea unui grup de consultanți, experți în antreprenoriat și alte domenii necesare demarării/ derulării unei afaceri cu scop social.

Exemple de idei, invenții sau inovații:


  •     soluții inovatoare pentru producerea de energie electrică pentru microferme sau case;
  •     soluții inovatoare pentru alimentarea cu apă a gospodăriilor sau microfermelor;
  •     soluții inovatoare de încălzire a locuințelor, solariilor, serelor etc.;
  •     invenții sau inovații ce au potențial să fie înregistrate la OSIM;
  •     soluţii inovatoare de construire;
  •     termoizolaţii ecologice;
  •     sisteme de transfer la distanţă a energiei cinetice;
  •     sisteme de reciclare;
  •     soluții inovatoare pentru distribuirea produselor de la producători la consumatori etc.

Pentru informatii suplimentare, va rugam sa ne contactati la nr. tel. +40 21 212 1101/02, fax la +40 21 2121032 sau la adresa de e-mail info[at]serendino.ro.

Niciun comentariu