Testimonial: Reţeta fericirii

Aţi simţit vreodată că trebuie să daţi frâu liber imaginaţiei şi creativităţii voastre, să vă exprimaţi fără bariere, să faceţi ceea ce doriţi cu adevărat? Ei bine... asta mi s-a întâmplat şi mie... iar ca urmare am decis să fiu VOLUNTARĂ ASIRYS. Nu doresc să par prea plictisitoare, dar vreau să vă dau un sfat:

Faceţi voluntariat, vă ajută enorm de mult la CV, dă o lecţie de viaţă, conferă siguranţă, tărie de caracter şi mult curaj în a-ţi expune gândurile, fără a avea frică că se vor lovi de un zid!

... iar istorisirea experienţei mele vă poate ajuta să vă faceţi o idee despre ce înseamnă voluntariatul, în primul rând pentru dezvoltarea personală.

Gândindu-mă la evenimentele pe care le-am organizat şi la dezbaterile la care am participat în cadrul proiectului, Şcoala Nonformală de Antreprenori Sociali, pot spune că, în ceea ce mă priveşte, acest proiect a reprezentat o adevărată oportunitate de a învăţa în ce constă o afacere socială şi mai ales cum poţi să o faci să fie rentabilă.

Eu sunt voluntară în asociaţia ASIRYS de aproximativ un an, acesta fiind al doilea proiect în care m-am implicat şi pot spune răspicat şi tare că voluntariatul este o experienţă unică pe care nici un tânăr nu ar trebui să o rateze, întrucât, din experienţă proprie vă spun că voluntar înseamnă a pune suflet în tot ceea ce realizezi, a-i ajuta pe cei din jur fără a cere nimic în schimb, a te dedica cu totul unei cauze, a fi un tânăr activ şi nu în ultimul rând a fi o persoană capabilă să îi înţeleagă şi să îi asculte pe ceilalţi.

Pentru a putea să mă fac mai bine înţeleasă am să încep prin a povesti cum am ajuns eu în ASIRYS şi cât de important a fost pentru mine acest pas. Eram în clasa a nouă şi aproape în fiecare zi îmi auzeam prietenele, care deja erau voluntare, vorbind despre cât de minunat şi distractiv în acelaşi timp este să faci parte dintr-un proiect. Mă plictiseam să le tot aud vorbind de "enervanta asociaţie” (cum o considerăm pe atunci), oriunde mergeam şi orice făceam, ele aveau mereu câte un corespondent în asociaţie. Proiectul "Dansez cu Implicare” în care ele au fost implicate s-a finalizat cu o tabără şi timp de o săptămână a trebuit să stau singură şi să mă plictisesc, în timp ce colegele mele puneau bazele unui nou proiect.

La întoarcere, m-am decis să mă înscriu şi eu în "Mesageri împotriva discriminării” şi nu voi regret niciodată că am luat această decizie, deoarece toţi m-au primit cu braţele deschise, în special preşedinta asociaţiei, Mihaela Podariu, care pe un ton blând mi-a spus: "- Bine ai avenit în ASIRYS, Adina!”.

Uşor, uşor mi-am făcut noi prieteni, am lăsat la o parte prejudecăţile pe care le aveam, am învăţat că atunci când doreşti să ai rezultatele aşteptate trebuie ca dorinţele şi nevoile celorlalţi să fie mai presus decât cele proprii, întrucât doar astfel vei reuşi să fii un adevărat voluntar... dacă reuşeşti să îi faci pe ceilalţi fericiţi, eşti şi tu fericit.

Am mers la toate întâlnirile din cadrul proiectului, am devenit mesagerul ce a luptat împotriva discriminării, am participat la Festudis, cel mai mare festival al studenţilor din România, iar după aproximativ treisprezece săptămâni am avut plăcerea să aflu, atât eu cât şi prietenele mele, că beneficiem de o tabără gratuită la Sulina, tabăra în care am dezvoltat noi coregrafii, am dovedit şi celor care încă mai erau sceptici, că cele trei naţionalităţi ale micului orăşel Târgu Frumos pot convieţui în cele mai bune condiţii, ba chiar pot contribui la îmbunătăţirea vieţii sociale.

Întorşi din tabără, eu a trebuit să plec la ţară la bunici împreună cu familia pe toată perioada verii, timp în care Asociaţia Super Tinerilor îşi deschidea porţile pentru noi voluntari, căci un nou proiect avea să fie implementat în comunitatea ieşeană şi anume: "Şcoala Nonformală de Antreprenori Sociali”, proiect la care momentan eu nu puteam să iau parte. Mi-a părut nespus de rău că pentru o perioadă activitatea mea ca voluntar a luat sfârşit, însă am păstrat legătura cu prietenii rămaşi în asociaţie şi am aflat că au avut loc şapte sesiuni de pregătire a tinerilor în ceea ce înseamnă o şcoală nonformală, unde s-au abordat teme precum: ce reprezintă un antreprenor social, cu ce se ocupă acesta şi cum ajută activitatea sa, societatea, dar mai ales ce înseamnă o afacere, cum poţi negocia şi ce paşi trebuie făcuţi pentru a putea să ai o evoluţie bună a afacerii. Datorită legăturii strânse pe care o aveam cu cei din oraş, mă simţeam de parcă luasem şi eu parte la sesiunile respecitive, bineînţeles... nu eram la zi cu toate noţiunile, însă pentru mine era ca şi cum aş fi fost activă.

- Partea a II-a -

Sesiunile au luat sfârşit, tinerii au acumulat noi cunoştinţe şi au început să pună în practică aceste cunoştinţe dând naştere Centrului de Tineret ASIRYS, un loc în care tinerii oraşului se puteau întâlni pentru a discuta despre problemele, hobbyurile, pasiunile, talentele şi activităţile pe care le aveau. A apărut astfel locaţia antreprenorilor sociali personalizată după bunul plac, mai exact, cu pereţi pictaţi, cu mesaje şi gânduri dând astfel viaţa locului respectiv.

Odată deschise uşile Pubului ASIRYS, voluntarii au început să dezvolte mai multe afaceri cu scop social pe teme precum "Dans şi teatru”, "Organizare de evenimente” şi "Pub”. Timpul a trecut, familia mea s-a întors în oraş, anul şcolar a început şi astfel eu am început să activez din nou în cadrul asociaţiei. Eram conştientă că voi trezi nemulţumirea unor voluntari pentru faptul că eu nu am luat parte la sesiunile de pregătire şi la amenajarea sediului, dar acest lucru nu m-a făcut să renunţ, ci dimpotrivă, m-a făcut să continui indiferent de ce spuneau cei din jur.

Am devenit membră a trupei de dans, muzică şi teatru ASIRYS şi aşa am avut posibilitatea să dau viaţă unor personaje comice, personaje care să fie pe placul tuturor, în special a celor mici. Datorită acestei trupe am reuşit să descopăr o altă latură lăuntrică a mea, acea de a putea interpreta un rol cu succes, de a-i face pe cei dragi să zâmbească chiar dacă eu nu eram într-o formă foarte bună. Sunt o fire energică, plină de viaţă şi dispusă să particip la cât mai multe activităţi şi astfel am început să organizez evenimente precum, "Horoscopul Buclucaş”, "Floarea - o pată de culoare”, "Cancerul”, "Problemele adolescenţilor”, "Lecturi Urbane” şi am fost una din coordonatoarele Cenaclului Nonformal de Literatură pentru copii de gimnaziu.

La aceste evenimente au venit uneori mai mulţi tineri cu care am avut plăcerea să vorbesc, dar alteori eram doar eu, prietenele mele şi încă vreo două persoane, acesta fiind probabil motivul pentru care afacerea nostră a luat la un moment dat sfârşit, căci majoritatea tinerilor din oraş au alte preocupaţii, nu sunt interesaţi să participe activ la viaţa comunităţii în care trăiesc şi nu doresc să îşi asume responsabilitatea de a face voluntariat.

Graţie acestor evenimente am reuşit să îmi dezvolt abilitatea de a comunica, întrucât trebuia să stau în faţa unor tineri şi să le prezint ideile şi notiţele mele fără a le arăta câte emoţii am. Făcând acest lucru din ce în ce mai des am reuşit să scap de teama de necunoscut, de reticenţa în faţa mulţimii şi de a ţine un discurs în public. Cu toate că unii comentau cu privire la persoana mea, mai exact faptul că eu, mă "infiltram” peste tot, eu nu am încetat să fac ceea ce îmi place, adică am început să mă implic în foarte multe activităţi şi evenimente.

Timpul a trecut, diverse evenimente au luat naştere între zidurile sediului ASIRYS şi am ajuns în momentul în care a avut loc selecţia celor 14 tineri, cei mai activi care urmau să meargă în Boot Camp-ul de la Suceviţa, unde urmau să fie scrise alte şase proiecte pe diferite acţiuni, proiecte care să vină în sprijinul comunităţii şi care să mobilizeze un număr cât mai mare de elevi. Datorită faptului că am fost o voluntară activă, am avut plăcerea să mă număr printre cei care au mers la trainingul de aproximativ o săptămână.

Gândindu-mă la zilele petrecute acolo, pot spune că tabăra de la Suceviţa a fost cea mai frumoasă experienţă de până acum, în ceea ce mă priveşte, întrucât am avut oportunitatea de a îmbina într-un mod eficient utilul cu plăcutul, mai exact am învăţat ce presupune un proiect, care sunt paşii ce trebuie urmaţi în scrierea acestuia şi cel mai important, pot spune că într-o oarecare măsură am descoperit reţeta fericirii: muncă, dedicaţie, multă voie bună, alimentaţie corespunzătoare, coechipieri minunaţi, foarte puţin somn, câteva lacrimi, două-trei peripeţii şi nebunie din plin. Nu pot spune că a fost ceva ce nu mi-a plăcut... Sunt o fire vioaie, prietenoasă şi mă adaptez cu uşurinţă oricărei situaţii şi asta m-a făcut să mă înţeleg cu toţi voluntarii chiar dacă uneori au mai existat şi mici momente de tensiune.

Reîntorşi de la Suceviţa, afacerea dezvoltată în cadrul proiectului, sediul Tinerilor Activi, nu a mai avut surse de finanţare şi nici nu am găsit o reţetă pentru a o face să prospere, aşa încât am fost nevoiţi să închidem porţile sediului, căutând un alt spaţiu în care să ne desfăşurăm activităţile.

... Scris de Adina Chircea