Domnii şi doamnele Trandafir

Precum spunea unul dintre cititorii acestui portal (Căpcăunul, mulţumim, domnule!), indiferent de anomaliile existente “domnii şi doamnele Trandafir” vor continua să inspire încredere şi siguranţă, să antreneze setea pentru studiu, pentru frumos. Sunt dascălii care îşi fac datoria şi, chiar, mai mult de atât, se dăruiesc cu totul activităţii pe care o desfăşoară zilnic, la catedră, mai mult voluntar, decât plătiţi. Lăsându-şi problemele chiar în pragul şcolii pentru a-i aştepta cuminţi până la finalul orelor, zâmbesc îngăduitor indiferent de situaţie; conştientizează că seriozitatea şi profesionalismul lor (cu tot respectul,... dumnealor) îşi lasă amprenta peste caracterul elevilor de azi, ceea ce se va reflecta în conduita adulţilor de mâine.

Astfel de profesori transformă orice oră, chiar şi de matematică, chimie etc. într-o poveste. Sunt oamenii care spun poveşti, deşi învăţăturile lor sunt reale şi realiste, departe de ficţiune, imaginaţie. Motivează această manieră astfel "cartea se învaţă greu, dar trebuie învăţată cu sufletul". Oameni simpli, dacă îi întâlneşti pe stradă, doar mersul demn şi vorba calculată îţi dau de înţeles că au devenit profesori şi nu oricum, cu ani întregi de muncă şi sacrificii. Acceptă şi avantajele şi dezavantajele ca parte importantă a meseriei lor, pentru că asta au visat, să fie sculptori de suflete şi de caractere, deşi unii recunosc modeşti că doar au eşuat.

Văd dincolo de gesturile şi vorbele elevilor, citesc sufletul şi zâmbesc cu ochii de parcă ar spune: “Sunteţi tineri, aveţi voie să greşiţi, să fiţi voi înşivă". Dar cel mai important au încredere chiar şi atunci când aceştia procedează incorect, dar asta nu înseamnă că nu pedepsesc, tocmai de aceea pun note mici zâmbind cu o mică nuanţă de reproş: “Îţi refaci tu nota!”. Au încredere şi îţi redau, implicit, încrederea de sine când spun: "Toţi putem învăţa unii de la alţii, chiar şi noi profesorii de la voi elevii.”

“A greşi e omeneşte”, înţelegem când, obosiţi fiind, îşi cer scuze cu eleganţă.
Crezul acestor profesori este: "respect şi muncă", dar  unii elevi îl învaţă greu, le sunt necesari ani întregi. Nu-i nimic, profesorii au răbdare, prin definiţie, şi într-o zi şi-l vor însuşi.

Această atitudine îi transformă în legende despre care toţi absolvenţii vorbesc entuziasmaţi. Sunt mentorii lor pentru că le rămân profesori chiar şi după terminarea liceului. Sunt oamenii care au grijă de toţi, care mângâie cu vorba, unealta cea mai preţioasă. Devin idoli, zei pe un piedestal înalt, modele de viaţă.

P.S.: Vă invit să povestiţi despre profesorii şi mentorii voştri, astfel să le arătăm respectul şi recunoştinţa cuvenită.

Scris de Alexandra Matache