Studiu de caz: Înființarea aducțiunii de apă în satul Micești

În vara anului 1981, un grup de cetățeni hotărăște să înființeze o aducțiune de apă în satul Micești. Situat în comuna Tureni, județul Cluj. Satul avea o populație de 904 locuitori (la recensământul din 1977), aproape în totalitate români. Ocupația de bază a localnicilor era agricultura și creșterea animalelor și o mare parte dintre aceștia erau salariați în unități industriale din Turda sau Cluj-Napoca. Aproape fiecare gospodărie avea fântână, dar pânza freatică în această zonă este la 16-20m adâncime și nu existau pompe sau hidrofoare pe piață,sau în orice caz, pomparea apei ar fi costat mult.

Satul are un potențial hidric bun, cu un curs de apă permanent, Valea Micuș (cu o lungime de 15 km, izvorăște de sub vârful Peana altitudine de 800m se varsă în V. Hașdate, înainte de intrarea în Cheile Turzii) debit bun și cu drenaj adânc (nu seacă niciodată). De asemenea izvorul Șipotul Mare, cu apă potabilă are un debit bun, este izoterm (nu îngheață iarna) și alimentează dintotdeauna jgheaburile pentru adăpat vitele sătenilor.
 
Comitetul de inițiativă a fost format din președintele Cooperativei Agricole de Producție (C.A.P.) Crișan Vasile, secretarul Consiliului Popular Surd Gheorghe, cetățeanul Surd Ioan (Onișor), directorul școlii prof. Ionel Chicinaș și asist. univ. Surd Vasile. Acest comitet nu s-a constituit formal și de asemenea nu s-a întocmit nici un fel de statut, iar hotărârile care s-au adoptat ulterior au fost doar înțelegeri verbale, neconsemnate în scris.

Într-o primă etapă, comitetul a hotărât captarea izvorului Șipotul Mare și s-au făcut observații și masurători de teren și o masurătoare de nivelment efectuată de unul dintre initiatori care era geograf și avea cunoștințe de topografie. Astfel, comitetul a estimat lungimea rețelei de conducte la cca. 3000 m, și a imaginat necesarul de apă, pentru a dimensiona bazinele de captare.

Deciziile comitetului privind costurile cu materialele (conducta, ciment, fier-beton, etc.), modul de execuție, traseul rețelei de aducțiune, au fost luate în cea mai mare parte de comitet fără o consultare a cetățenilor. O parte dintre membrii comitetului au prestat lucrări care necesitau o oarecare calificare, în schimbul reducerii sau compensării integrale cu taxa stabilită.

După estimarea costurilor comitetul a stabilit o taxă de 1000 de lei de familie (cca 40 de dolari la vremea aceea) ceea ce reprezenta o sumă rezonabilă, pe care cele mai multe familii puteau să și-o permită. Taxa a fost ușor supraestimată, pentru a nu complica procesul de colectare.

Încasarea taxei nu a fost un lucru ușor. S-au înscris 75 de familii, mulți refuzând să adere la acestă inițiativă fie datorită suspiciunilor legate de gestionarea fondurilor („-Știm noi ce urmăresc ăștia!”), fie pur și simplu din conservatorism („-Avem fântână, cum or trăit alții înaintea noastră și noi om trăi”.) Banii s-au încasat de către directorul școlii pe bază de tabel, fără să se elibereze chitanțe („pe bună credință”) și fără să se stabilească vreun sistem de control asupra cheltuirii lor.

Execuția a durat două luni și nu s-a făcut după un proiect tehnic, avizat de vreo instituție. Au fost angajați doi meșteri zidari din sat, Crișan Teodor și Crișan Ioan care au asigurat armarea și turnarea betonului la cele două bazine în condiții tehnice corespunzătoare asigurării etanșeității acestora. Retribuirea lor s-a făcut fără contract scris, la înțelegere cu comitetul, din fondurile adunate. De asemenea au lucrat mai mulți voluntari, dar a fost retribuită doar munca mai calificată. Săpăturile pentru bazine și șanțurile pentru conducte s-au făcut mecanizat, cu excavatorul de la C.A.P., care a lucrat după program sau în perioadele când nu avea de lucru la unitate, muncitorul fiind plătit din taxa colectată. Astfel, a fost înființată rețeaua de apă pe ulițe, racordarea gospodăriilor urmând să o execute pe cheltuială proprie fiecare gospodărie.

La sârșitul lucrărilor s-a întocmit un proces-verbal în care s-au consemnat toate plățile efectuate și care a fost semnat de toți membrii comitetului de inițiativă. Cu această ocazie s-a constatat că a rămas o sumă de bani necheltuită. Taxa a fost de la început supraestimată, comitetul de inițiativă considerând că ar fi dificil dacă ar trebui suplimentată ulterior, fiindcă ar fi alimentat suspiciunile, și așa foarte numeroase. Din aceleași rațiuni suma rămasă nu a fost returnată proporțional contributorilor, ci s-a hotărât să se utilizeze pentru organizarea unei petreceri inaugurale. La această petrecere organizată la Școală, s-a stabilit să participe maxim 2 persoane din fiecare familie și a fost invitat ansamblul folcloric „Mărțișorul” de la Cluj, care a dat un spectacol de 2 ore. Spectacolul a fost organizat pentru toată lumea, în aer liber, dar masa, doar pentru familiile care au contribuit la aducțiunea de apă. Evenimentul a fost foarte reușit și mulți dintre cetățenii care nu contribuiseră la aducțiune, au dorit adere pe loc, doar ca să intre și la masa inaugurală, dar nu fost primiți. Nici comentariile nu s-au lăsat așteptate („- Apa e un bun al tuturor, provine din izvorul de pe islazul comunal”, „ –Toți ar trebui să avem dreptul la apă, s-a săpat cu utilajul CAP-ului”). Dealtfel după terminarea aducțiunii, au fost și câțiva profitori, care s-au racordat fară să plătească și nu au fost sancționați vreodată.

Exploatarea rețelei nu a fost reglementată în vreun fel. S-au montat ?lacăte pe bazinul de apă și pe cămine, pentru a restricționa accesul la robineții principali. Un instalator calificat, care locuiește în sat, este plătit ocazional să intervină pentru lucrări de întreținere sau remediere. Nu există un fond de reparații, așa că retribuirea acestuia se face la inițiativa unui (unor) utilizator(i) afectat (afectați) de defecțiunea respectivă. Aceștia stabilesc costul lucrării împreună cu instalatorul și colectează cota parte de la fiecare familie.
 
Caracteristicile rețelei favorizează pe unii utilizatori în detrimentul altora, ceea ce generează conflicte. Unii cetățeni folosesc excesiv apa pentru udarea grădinii, în timp ce alții rămân fără apă menajeră. În aceste cazuri persoanele afectate deschid sau forțează lacătul căminului de vizitare și închid apa pe toată rețeaua. Astfel se alarmează tot grupul, au loc discuții și se stabilesc reguli pe moment.

O parte dintre locuitori au introdus apa în casă și și-au construit baie sporindu-și astfel confortul menajer. Rețeaua de alimentare cu apă funcționează și astăzi, după mai bine de 30 de ani. Aceasta nu a fost predată la Primărie pentru exploatare, pentru a se evita contorizarea și o eventuală taxă de utilizare.

Întrebări:

1. Care au fost condițiile favorizante ale acestei inițiative?
2. Care considerați că sunt avantajele și dezavantajele acestei inițiative top-down?
3. Ce avantaje funcționale ar fi conferit acțiunii, un grad mai mare de structurare și formalizare?