Dezvoltarea economică şi endogenă

O să începem cu sintetizarea unui curs de master de 150 de pagini. O luăm pe bucăţele... 

Dezvoltarea echivalează astăzi cu ideea de creştere, de expansiune, de progres economic, de îmbogăţire continuă a unui individ, grup social ori a societăţii în ansamblu, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, însă toate acestea se obţin mai greu astăzi, în contextul economiei globale, decât în trecut. Pe de o parte înregistrăm creştere economică prin noi implantări industriale, creşterea numărului locurilor de muncă, etc., iar pe de altă parte accentuarea sărăciei, şomajului, a numărului de asistaţi social, degradarea mediului înconjurător. Creşterea economică nu înseamnă neapărat bunăstare generală. Idealul dezvoltării ar fi ca aceasta să genereze bunăstare pentru toţi oamenii.

Dezvoltarea economică este un concept larg care reprezintă procesul în care diferiți actori (guvern, sectorul privat, sectorul neguvernamental, comunități) acționează planificat în scopul creșterii bunăstării oamenilor.

John Friedmann și Walter Stöhr prezintă o abordare în cadrul căreia dezvoltarea este privită dintr-o perspectivă teritorială. Aceasta vizează un teritoriu limitat, și reprezintă un proces pornit de jos în sus (botom-up), privilegiind resursele endogene, modalitățile de cooperare tradiționale și valorile culturale locale.

Dezvoltarea endogenă comportă următoarele dimensiuni: spațială sau teritorială, comunitară și democratică. Astfel:
- dimensiunea spațială – vizează într-un context mai larg componentele: geografic, economic, social și cultural;
- dimensiunea comunitară – presupune participarea membrilor comunității în procesul dezvoltării;
- dimensiunea democratică – subliniază necesitatea unor structuri în cadrul cărora oamenii să se poată exprima democratic.

Dezvoltarea endogenă pornește de la nevoi de bază ale oamenilor, cum ar fi: hrana, locuirea, educația și munca, nu de la nevoi legate de creșterea pieței. Ea presupune valorificarea resurselor locale (naturale, culturale) la scară mică, chiar într-un sistem autarhic, ce poate funcționa ca o economie informală, care se poate chiar sustrage normelor economiei oficiale (valorificarea locală directă a produselor).

“Din punctul de vedere umanitar dezvoltarea comunitară poate fi considerată ca o căutare a comunităţii, a ajutorului reciproc şi a susţinerii sociale, ca eliberarea omului prins într-o societate alienată, represivă, individualistă şi bazată pe competiţie.” (Hubert Capfens)

O posibilă sinteză a diferitelor sensuri atribuite „dezvoltării comunitare" trimite spre definirea sa ca schimbare voluntară în, prin şi pentru comunitate. Dezvoltarea implică schimbări complexe și profunde în interiorul comunității. Acestea cuprind atât schimbările economice necesare pentru creșterea bunăstării oamenilor, cât şi pe cele care privesc funcţionarea instituţiilor şi organizaţiilor, gradul de implicare a oamenilor în problemele locale, nivelul de viață, relația cu mediul înconjurător.

De reflectat... şi comentat:
Cum vedeţi aplicată abordarea de jos în sus la voi în comunitate?
Sunt 3 dimensiuni ale dezvoltării endogene. Cum putem reformula această clasificare gândindu-ne la propria comunitate?