Ce este comunitatea?

O comunitate poate avea sens doar dacă membrii acesteia, sau măcar o parte din ei, își revendică în mod conștient apartenența la grup, dar nu și în cazul în care ea ar fi definită din exterior, fără asentimentul persoanelor interesate. 

Comunitatea s-a dezvoltat pornind de la familie și s-a impus mai ales în așezări rurale sau orașe mici, unde contează legăturile de sânge, de prietenie, obiceiurile, normele morale comunitare, unde economia bazată preponderent pe activitățile agricole, nu urmărește neapărat câștigul. Evoluția economică și progresele pe linie de urbanism au condus la evoluția comunității spre ceea ce Tönnies numea societate, unde individul trăiește pentru sine, iar relațiile sociale și economice cu ceilalți sunt de concurență.

În viziunea lui Max Weber, comunitatea este o entitate acțională, capabilă de autoorganizare, în care relațiile dintre oameni se bazează pe conștiința apartenenței tradiționale sau subiectiv-afective, neexcuzând însă influențele externe.

După James L. Mercer, comunitatea este „o grupare funcțională de indivizi, care trăiesc într-un anumit spațiu geografic la un moment dat, au o cultură comună sunt aranjați într-o structură socială și exprimă o conștiință a unicității lor, precum și a identității separate de grup (Mercer, p 27).”

În opinia lui Pitulac, o comunitate este o formațiune socială rezistentă în timp, reunind un număr relative restrains de indivizi umani, cu background cultural și statusuri sociale asemănătoare, ce locuiesc pe o suprafață puțin extinsă, și între care există relații de cooperare bine stabilite și persistente, reușindu-se prin aceasta exercitarea unui control social eficient la nivelul grupului respectiv.

Abordarea comunitaristă apare ca o reacție la ideea că individualismul și democrația conduc la o erodare a practicilor și sentimentelor de reciprocitate. 

Comunitarismul ( Etzioni, 1995) este o mișcare „ecologistă dedicată schimbării în bine a mediului social, moral și politic, pe baza schimbării valorilor, stărilor de fapt și a politicilor publice."

Völker, Flap, Lindenberg descriu „patru condiţii majore care fac posibilă, facilitează și motivează apariţia unei comunităţi:

- Existența unor oportunități și/sau locuri de întâlnire (oportunitatea ca oamenii să se întâlnească, să se cunoască, să socializeze);
- Motivația oamenilor de a investi în relaţii de grup (gradul în care oamenii sunt motivați în crearea unei comunități diferă în funcție de statutul economic și social, educație, caracteristici ale stilului de viață);
- Alternative relaționale sau de realizare a obiectivelor individuale (apariția comunității este mult mai probabilă în cazul numărului scăzut sau absenței contactelor sau relațiilor în afara spațiului de proximitate, care îi determină pe indivizi să-și dezvolte relațiile locale) și
- Interdependenţa (dependența unor indivizi față de alții, partajare folosirii unor bunuri comune, generează tot mai multă participare comunitară, cel puțin atâta timp cât avantajele depășesc complicațiile care pot apărea). (Völker, Flap, Lindenberg, p.101)”

Toate aceste abordări ale conceptului comunitate, au condus la o înțelegere comprehensivă (Phillips, Pittman eds.) a dezvoltării comunitare, aceasta fiind considerată deopotrivă proces (dezvoltarea și consolidarea capacității de a acționa colectiv) și rezultat (adoptarea colectivă de măsuri și rezultatul acțiunii comune pentru dezvoltarea comunității).

De reflectat... şi comentat
Cu care dintre definiţiile comunităţii rezonaţi? De ce?
Considerând cele 4 condiţii majore care facilitează aparaţia unei comunităţi, cum pot fi motivaţi cetăţenii unui oraş/sat să devină o comunitate?