Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice
Ca obiective turistice în oraşul Tîrgu Frumos şi în împrejurimi există „Biserica Sfântă Paraschiva", Mormântul cronicarului Ion Neculce şi al tatălui lui Ion Creangă, Ştefan Petri Ciubotarul (satul Ion Neculce), vestigiile arheologice de la Muzeul Arheologic Cucuteni, şantierul arheologic de la Pătule, vestigiile daco-getice de la Cotnari – Cătălina, Palatul lui Alexandru Ioan Cuza (Ruginoasa).
Obiective turistice:
Biserica Sf. Paraschiva
Cunoscută şi sub numele de ”Biserica Domnească”, a fost rezidită în anul 1541, sub domnia lui Petru Rareş, fiind, în momentul de faţă, cel mai vechi şi mai important monument istoric al localităţii.
În decursul timpului, biserica a fost restaurată de mai multe ori (1863, 1869, 1880, 1906, 1970).
Prin cercetările arheologice de salvare, întreprinse în anul 1996 (Stela Cheptea), cu ocazia restaurării bisericii, au fost descoperite elemente arhitectonice de temelie care vorbesc de existenţa unei construcţii anterioare celei de astăzi. În partea de sud a bisericii au fost descoperite morminte datate cu monedă de la Matei Corvin, în a doua jumătate a secolului al XV– lea. În aceste condiţii, actuala biserică a fost construită, foarte probabil pe locul unei construcţii de cult mai vechi, distrusă de invaziile tătăreşti şi turceşti, care avea în jurul ei vechiul cimitir al târgului.
Din punct de vedere arhitectonic, biserica actuală, care nici ea nu păstrează forma originală, are formă de hală (lungimea 29 m, lăţimea 9 m şi înălţimea 20 m), cu altarul într-o absidă, semicirculară. Este construită din cărămidă pe temelie de piatră de carieră. Turla este construită peste pridvorul adăugat în secolul al XVIII–lea.
În această biserică, a primit hirotonia în diaconie, Ion Creangă (26 decembrie 1859).
Cimitirul Evreiesc din Târgu Frumos.
Cimitirul Evreiesc se afla iniţial în partea sudică a oraşului (locaţie aflată acum între cursul Bahluietului şi strada 22 Decembrie), dar după construirea căii ferate Iasi-Pascani (pusă în circulaţie la 1 iunie 1870), o parte din teren a fost expropriata, iar cimitirul a fost mutat în partea de vest, unde se afla şi în prezent.
Un film care prezintă cimitirul se poate vedea mai jos:
Cimitirul, aflat în proprietatea Comunităţii Evreieşti din Iaşi, se întinde pe o suprafaţă de 500 m x 800 m. În acest perimetru, se află până la 5000 de pietre de mormânt, unele mutate din cimitirul din vale. Cel mai vechi monument funerar cunoscut datează din 1818, iar ultima înmormântare înregistrată, este din anul 1993, actualmente cimitirul nemaifiind funcţional.
Monumentele funerare sunt construite din diferite materiale precum marmură, granit, calcar, gresie. Câteva au finisaj atent, elemente grafice, portrete şi/sau garduri de metal în jur. Inscripţiile sunt în limbile ebraică, idiş şi romană.
În Cimitirul Evreiesc din Târgu Frumos sunt îngropate circa 20 de personalităţi locale, dintre care amintim de rabinii Tvi ben Iehuda (a murit în 1847) şi Salom Taubes (a murit în 1888).
Muzeul Memorial Alexandru Ioan Cuza
"Aproape de Targul-Frumos sunt încântătoarele domenii ale Ruginoasei. Călătorul, primind aici ospitalitatea, uită necazele... El pare că se trezeşte transportat, ca printr-un farmec, într-un castel descris de Walter Scott...", scria, la 1837, C. Negruzzi referindu-se la una din cele mai frumoase clădiri din Moldova timpurilor sale.
Palatul, care astăzi adăposteşte Muzeul memorial "Al. I. Cuza", a fost construit în primul deceniu al sec. al-XIX-lea, de vistiemicul Săndulache Sturdza, care a comandat arhitectului vienez Johan Freiwald ridicarea unei luxoase reşedinţe pe locul vechii case boiereşti a strămoşilor săi. Stilul iniţial a fost cel neoclasic, păstrat de capela reşedinţei, stil care se impusese cu predilecţie în arhitectura civilă din Moldova acelor timpuri. În anul 1847, logofătul Costache Sturdza "preface casa de la Ruginoasa după arhitectura stilului gotic", angajând pentru aceasta pe arhitectul Johan Brandel.
Lucrările au fost finalizate în 1855. Clădirea, care păstrează şi astăzi caracteristicile stilului neogotic, inspirat de romantismul german, este de formă pătrată, cu un etaj, fiecare din cele patru faţade având aceleaşi elemente: peroane largi, balcoane sprijinite pe lespezi de piatră. Asemănarea frapantă cu palatul de la Miclăuşeni, jud. Iaşi, nu este întâmplătoare, acesta fiind construit de o altă ramură a familiei Sturdza.
Distrus în timpul celui de-al doilea război mondial, palatul şi-a recăpătat strălucirea arhitecturală şi farmecul specific după anul 1978, când a fost restaurat. În anul 1982, aici s-a deschis muzeul memorial "Al. I. Cuza".
Tematica să cuprinde două mari circuite expoziţionale. La parter este amenajată o parte documentară care reda momente din viaţa şi activitatea domnitorului Al. I. Cuza, iar în sălile de la etaj se reconstituie, pe baza informaţiilor documentare existente şi cu ajutorul pieselor originale ce se mai păstrează încă, atmosfera zilelor de bucurie, de tihna sau de zbucium, pe care familia Cuza le-a petrecut la palatul de la Ruginoasa.
Aici au fost amenajate biblioteca familiei, pe rafturile căreia se găseau cărţi aduse de la Paris, prin grija domnitorului şi a lui Baligot de Beyne, precum şi cabinetul de lucru al Alteţei Sale Prinţul, care mai păstrează câteva din piesele de mobilier din lemn de stejar, pe care Elena Cuza le-a comandat renumitei firme pariziene Mazaroz.
În biserica din curtea palatului, se află mormintele celor doi fii ai domnului Alexandru Ioan Cuza şi ai Mariei Obrenovici.
Staţiunea Arheologică Târgu Frumos - Baza Pătule
În anul 1990, staţiunea Târgu Frumos - Baza Pătule devenea baza de practică arheologică pentru studenţii Facultăţilor de Istorie de la Universităţile din Iaşi şi Suceava. Timp de şaisprezece ani (1990-2005), sub îndrumarea colectivului alcătuit din prof. Univ. Dr. Nicolae Ursulescu, conf. Univ. Dr. Dumitru Boghian, asist univ. Dr. Vasile Cotiuga, aproximativ 1000 de studenţi, din diferite colţuri din ţară (azi profesori de istorie şi practicanţi ai altor ocupaţii), de cele mai multe ori pe cont propriu (fapt pentru care le adresăm mulţumirile noastre), au contribuit la dezvelirea unei părţi (2100 m2) din cea mai mare staţiune precucuteniană târzie (Precucuteni III), cunoscută până acum în România (cca. 10 ha), în care se observă trecerea la faza Cucuteni A a culturii Cucuteni, datată C 14 la 3830 ± 100 bc (5830 ± 100 BP, Lv-2152).
Aşezarea se află amplasată în partea de NNE a vetrei oraşului, pe un martor de eroziune, delimitat din cuesta din dreapta pârâului Adâncata, afluent de stânga al Bahluietului, la 200 m NNE de fosta Fabrică de confecţii “Donatric SA”, în perimetrul Bazei Pătule a fostului RomCereal Iaşi, azi proprietatea S.C Teoval SRL.
În staţiunea de la Târgu Frumos-Baza Pătule au fost descoperite mai multe tipuri de locuinţe (în funcţie de etapa de dezvoltare a comunităţii eneolitice): un bordei, opt locuinţe de suprafaţă fără platformă şi cinci locuinţe de suprafaţă cu platformă, complexe gospodăreşti interioare şi exterioare – vetre, cuptoare, locuri de măcinat, cu râşnite de mână, zone pentru sacrificat animalele, tranşat şi pregătit carnea şi pieile, spaţii pentru prelucrarea uneltelor din silex, piatră, os, corn, lut, aramă, a ceramicii, podoabelor etc.
În toată perioada de funcţionare a aşezării eneolitice (aprox. 200 de ani), comunitatea de aici şi-a fortificat spaţiul locuit, săpând cel puţin un şant de apărare (completat probabil cu gard/palisadă de lemn), acoperit, într-o anumită perioadă, de vestigiile unor locuinţe de suprafaţă, ceea ce a făcut necesară o altă amenajare similară.
De remarcat este şi faptul că în acest sit, în suprafaţa săpată, au fost descoperite multe obiecte de aramă (dălţi, brăţări, mărgele etc.), ceea ce demonstrează că în aşezare existau meşteri care se ocupau, poate, cu prelucrarea metalului, care, împreună cu producătorii uneltelor şi armelor de silex, piatră şi os, confereau un rol important comunităţii eneolitice.
În acelaşi timp, cercetările arheologice au permis recuperarea unei cantităţi uriaşe de materiale osteologice, provenind atât de la animalele domestice cât şi de la fauna sălbatică vânătă, creşterea animalelor (bovine, suine, ovicaprine) constituind o ocupaţie importantă a locuitorilor de acum cca. 6000 de ani, alături de practicarea cultivării plantelor.
De asemenea, tot prin cercetările arheologice sistematice, s-a recuperat o mare cantitate de ceramică fină, semifină şi de factură gospodărească, decorată, cel mai adesea, cu motive spiralice, meandrice şi geometrice, realizate prin incizare, imprimare, canelare şi, nu în ultimul rând, prin pictare. Prezenţa ceramicii pictate, cu alb, roşu, posibil şi cu grafit, înainte sau după arderea vaselor în cuptor, face trecerea către renumita cultură cucuteniană, atât de bine documentată în zonă.
Legat de viaţa spirituală a comunităţii eneolitice de aici, trebuie menţionat altarul casnic pictat, descoperit în locuinţa nr. 11, redând motive romboidale şi circulare, solare, în strânsă legătură cu practicile cultice. De practicile cultice a fost legată şi marea groapă 26, care conţinea nu mai puţin de patru cranii şi 42 de coarne de bovine, coarne de ovicaprine şi cervidee, un craniu de câine împreună cu alte obiecte de lut, cu evident rol cultic. În acelaşi timp, bogata plastică antropomorfă şi zoomorfă de lut probează importanţa unor culte eneolitice.
Nu mai puţin importantă este abundenţa plastică, antropomorfă şi zoomorfă (statuete, cozi şi torţi de recipiente, protome etc.), reprezentând elemente ale bogatei spiritualităţi eneolitice, ipostaze ale Marii Zeiţe Mame şi a altor divinităţi feminine şi masculine, legate de cultele fecundităţii şi fertilităţii naturii, oamenilor, câmpurilor cultivate, turmelor, într-o mare varietate de manifestări.
În concluzie, deşi s-a cercetat cca. 0,02 % din suprafaţa estimată a aşezării eneolitice, rezultatele obţinute sunt extrem de importante, atât pentru înţelegerea devenirii comunităţilor umane eneolitice de la răsărit de Carpaţi, de acum 6000 de ani, cât şi pentru întreaga protoistorie a României.
(http://www.cimec.ro/Arheologie/newcronica2000/indici/cronica.htm; http://www.cimec.ro/Arheologie/CronicaCA2001/rapoarte/rapoarte_maine.htm; http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2002/rapoarte/default.htm;
http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2003/cd/index.htm;
http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2004/cd/index.htm;
http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2005/cd/index.htm;
http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2006/cd/index.htm).
În prezent se lucrează la monografia acestui sit arheologic de importanţă naţională.
Din păcate, din cauza lipsei resurselor financiare, descoperirile nu au putut fi fructificate decât ştiinţific, în numeroase studii apărute în ţară şi străinătate, o posibilă valorificare muzeologică (amenajarea unui punct muzeal bazat pe conservarea în sit a unor locuinţe şi vestigii eneolitice descoperite) şi turistică este de aşteptat (a se vedea lipsa fondurilor pentru continuarea cercetărilor arheologice şi pentru amenajarea unui muzeu arheologic în sit sau a unui muzeu al oraşului, cât şi regimul de proprietate a terenului).
De altfel, această aşezare reprezintă doar una dintre cele peste şaptezeci de staţiuni arheologice, repertoriate în zona oraşului Târgu Frumos, ale căror vestigii recuperate se află expuse în Muzeul Liceului “Ion Neculce” din Târgu Frumos (http://ionneculce.licee.edu.ro/Muzeu/istoric_muzeu.html), conturând o deosebită densitate şi continuitate de locuire din preistorie şi până în Evul Mediu.
Conf. Univ. Dr. Dumitru Boghian
Muzeul Arheologic Cucuteni
Localitatea Cucuteni (15 km de oraş) este celebră prin splendida ceramică pictată a culturii Cucuteni, din eneolitic (mileniile V- IV i. Chr), prin mormintele princiare getice şi tezaurul cu obiecte de aur, din aceeaşi vreme (sec V – IV i. Chr), descoperite pe teritoriul satului Băiceni.
Identificată şi sondată la sfârşitul secolului al XIX-lea (1884, Theodor Burada, 1885 – 1886, Nicolae Beldiceanu, Dimitrie Butculescu, Grigore Buţureanu), aşezarea eneolitică de pe Dealul Cetăţuia a fost cercetată sistematic în anii 1909 – 1911 (Hubert Schmidt), care a realizat prima monografie a culturii Cucuteni.
La aproximativ trei sferturi de veac de la aceste descoperiri,
pe teritoriul comunei Cucuteni au fost făcute descoperiri şi din alte epoci istorice, cele mai cunoscute fiind cele geto – dacice, amintite mai sus.
Pe ceramică pictată a culturii Cucuteni predomină decorul spiralic, meandric şi geometric, cu numeroase variante şi combinaţii. S-au găsit şi statete antropomorfe feminine cu torsul plat, decorate cu motive geometrice, incizate şi pictate. Culorile predominante sunt roşul, albul şi negrul, cu unele variaţii în funcţie de temperatura la care a fost ars vasul respectiv. Ca forme, vasele diferă de la simple pahare la vase mari de tipul amforelor, suporturi, vase de cult etc.
Din necropola getică de pe Dealul Gosanu, s-au cercetat mai mulţi tumuli (movile), dintre care cel cu numărul 1, cu construcţie interioară de piatră, cuprindea un mormânt princiar, actualmente organizat ca muzeu arheologic în situ.
Din aceeaşi epocă datează deja cunoscutul tezaur de la Băiceni, compus din mai multe piese de aur (coif, colan, aplici etc.), care făceau parte din portul de paradă a unui rege get din zonă.
Groapă Comună
În Cimitirul Evreiesc se afla o imensă groapă comună (25 m lungime, 2,5 m lăţime şi 2,5 m adâncime), săpată pentru îngroparea cadavrelor descărcate la Târgu Frumos din „primul tren al morţii”.
Groapă comună este marcată de un monument comemorativ, cu o inscripţie în limbile romană şi ebraică: „În memoria celor 540 de evrei îngropaţi aici victime ale barbariei fasciste ucişi în «trenul morţii» în zilele 29-30 iunie şi 1 iulie 1941. Să nu uităm crimele fascismului!”.
Vestigiile Daco – Getice de la Cotnari – Cătălina
Cetatea getică de pe dealul Cătălina de la Cotnari, este un important monument arheologic, care a funcţionat începând cu sfârşitul secolului al V–lea şi pe tot parcursul secolului al IV-lea i. Chr. În urma cercetărilor arheologice, efectuate de un colectiv condus de Adrian C. Florescu, s-a constatat că aceasta cetate avea şanţuri şi valuri de pământ (cu miez de piatră şi lemn) şi palisadă, constituindu-se ca o puternică fortificaţie getică, care făcea parte dintr-un sistem coerent de apărare al unor comunităţi situate la limita dintre Câmpia Moldovei şi Podişul Sucevei.
O parte a elementelor de fotificatie cercetate, au fost organizate ca muzeu arheologic în situ, amenajare care astăzi este distrusă.
Ca încheiere vă invităm să vizualizaţi un film scurt realizat de o echipă internaţională, despre Tîrgu Frumos.
Sursa: ecomunitate.ro
Obiective turistice:
Biserica Sf. Paraschiva
În decursul timpului, biserica a fost restaurată de mai multe ori (1863, 1869, 1880, 1906, 1970).
Prin cercetările arheologice de salvare, întreprinse în anul 1996 (Stela Cheptea), cu ocazia restaurării bisericii, au fost descoperite elemente arhitectonice de temelie care vorbesc de existenţa unei construcţii anterioare celei de astăzi. În partea de sud a bisericii au fost descoperite morminte datate cu monedă de la Matei Corvin, în a doua jumătate a secolului al XV– lea. În aceste condiţii, actuala biserică a fost construită, foarte probabil pe locul unei construcţii de cult mai vechi, distrusă de invaziile tătăreşti şi turceşti, care avea în jurul ei vechiul cimitir al târgului.
Din punct de vedere arhitectonic, biserica actuală, care nici ea nu păstrează forma originală, are formă de hală (lungimea 29 m, lăţimea 9 m şi înălţimea 20 m), cu altarul într-o absidă, semicirculară. Este construită din cărămidă pe temelie de piatră de carieră. Turla este construită peste pridvorul adăugat în secolul al XVIII–lea.
În această biserică, a primit hirotonia în diaconie, Ion Creangă (26 decembrie 1859).
Cimitirul Evreiesc din Târgu Frumos.
Cimitirul Evreiesc se afla iniţial în partea sudică a oraşului (locaţie aflată acum între cursul Bahluietului şi strada 22 Decembrie), dar după construirea căii ferate Iasi-Pascani (pusă în circulaţie la 1 iunie 1870), o parte din teren a fost expropriata, iar cimitirul a fost mutat în partea de vest, unde se afla şi în prezent.
Un film care prezintă cimitirul se poate vedea mai jos:
Cimitirul, aflat în proprietatea Comunităţii Evreieşti din Iaşi, se întinde pe o suprafaţă de 500 m x 800 m. În acest perimetru, se află până la 5000 de pietre de mormânt, unele mutate din cimitirul din vale. Cel mai vechi monument funerar cunoscut datează din 1818, iar ultima înmormântare înregistrată, este din anul 1993, actualmente cimitirul nemaifiind funcţional.
Monumentele funerare sunt construite din diferite materiale precum marmură, granit, calcar, gresie. Câteva au finisaj atent, elemente grafice, portrete şi/sau garduri de metal în jur. Inscripţiile sunt în limbile ebraică, idiş şi romană.
În Cimitirul Evreiesc din Târgu Frumos sunt îngropate circa 20 de personalităţi locale, dintre care amintim de rabinii Tvi ben Iehuda (a murit în 1847) şi Salom Taubes (a murit în 1888).
Muzeul Memorial Alexandru Ioan Cuza
"Aproape de Targul-Frumos sunt încântătoarele domenii ale Ruginoasei. Călătorul, primind aici ospitalitatea, uită necazele... El pare că se trezeşte transportat, ca printr-un farmec, într-un castel descris de Walter Scott...", scria, la 1837, C. Negruzzi referindu-se la una din cele mai frumoase clădiri din Moldova timpurilor sale.
Palatul, care astăzi adăposteşte Muzeul memorial "Al. I. Cuza", a fost construit în primul deceniu al sec. al-XIX-lea, de vistiemicul Săndulache Sturdza, care a comandat arhitectului vienez Johan Freiwald ridicarea unei luxoase reşedinţe pe locul vechii case boiereşti a strămoşilor săi. Stilul iniţial a fost cel neoclasic, păstrat de capela reşedinţei, stil care se impusese cu predilecţie în arhitectura civilă din Moldova acelor timpuri. În anul 1847, logofătul Costache Sturdza "preface casa de la Ruginoasa după arhitectura stilului gotic", angajând pentru aceasta pe arhitectul Johan Brandel.
Lucrările au fost finalizate în 1855. Clădirea, care păstrează şi astăzi caracteristicile stilului neogotic, inspirat de romantismul german, este de formă pătrată, cu un etaj, fiecare din cele patru faţade având aceleaşi elemente: peroane largi, balcoane sprijinite pe lespezi de piatră. Asemănarea frapantă cu palatul de la Miclăuşeni, jud. Iaşi, nu este întâmplătoare, acesta fiind construit de o altă ramură a familiei Sturdza.
Distrus în timpul celui de-al doilea război mondial, palatul şi-a recăpătat strălucirea arhitecturală şi farmecul specific după anul 1978, când a fost restaurat. În anul 1982, aici s-a deschis muzeul memorial "Al. I. Cuza".
Aici au fost amenajate biblioteca familiei, pe rafturile căreia se găseau cărţi aduse de la Paris, prin grija domnitorului şi a lui Baligot de Beyne, precum şi cabinetul de lucru al Alteţei Sale Prinţul, care mai păstrează câteva din piesele de mobilier din lemn de stejar, pe care Elena Cuza le-a comandat renumitei firme pariziene Mazaroz.
În biserica din curtea palatului, se află mormintele celor doi fii ai domnului Alexandru Ioan Cuza şi ai Mariei Obrenovici.
Staţiunea Arheologică Târgu Frumos - Baza Pătule
În anul 1990, staţiunea Târgu Frumos - Baza Pătule devenea baza de practică arheologică pentru studenţii Facultăţilor de Istorie de la Universităţile din Iaşi şi Suceava. Timp de şaisprezece ani (1990-2005), sub îndrumarea colectivului alcătuit din prof. Univ. Dr. Nicolae Ursulescu, conf. Univ. Dr. Dumitru Boghian, asist univ. Dr. Vasile Cotiuga, aproximativ 1000 de studenţi, din diferite colţuri din ţară (azi profesori de istorie şi practicanţi ai altor ocupaţii), de cele mai multe ori pe cont propriu (fapt pentru care le adresăm mulţumirile noastre), au contribuit la dezvelirea unei părţi (2100 m2) din cea mai mare staţiune precucuteniană târzie (Precucuteni III), cunoscută până acum în România (cca. 10 ha), în care se observă trecerea la faza Cucuteni A a culturii Cucuteni, datată C 14 la 3830 ± 100 bc (5830 ± 100 BP, Lv-2152).
Aşezarea se află amplasată în partea de NNE a vetrei oraşului, pe un martor de eroziune, delimitat din cuesta din dreapta pârâului Adâncata, afluent de stânga al Bahluietului, la 200 m NNE de fosta Fabrică de confecţii “Donatric SA”, în perimetrul Bazei Pătule a fostului RomCereal Iaşi, azi proprietatea S.C Teoval SRL.
În staţiunea de la Târgu Frumos-Baza Pătule au fost descoperite mai multe tipuri de locuinţe (în funcţie de etapa de dezvoltare a comunităţii eneolitice): un bordei, opt locuinţe de suprafaţă fără platformă şi cinci locuinţe de suprafaţă cu platformă, complexe gospodăreşti interioare şi exterioare – vetre, cuptoare, locuri de măcinat, cu râşnite de mână, zone pentru sacrificat animalele, tranşat şi pregătit carnea şi pieile, spaţii pentru prelucrarea uneltelor din silex, piatră, os, corn, lut, aramă, a ceramicii, podoabelor etc.
În toată perioada de funcţionare a aşezării eneolitice (aprox. 200 de ani), comunitatea de aici şi-a fortificat spaţiul locuit, săpând cel puţin un şant de apărare (completat probabil cu gard/palisadă de lemn), acoperit, într-o anumită perioadă, de vestigiile unor locuinţe de suprafaţă, ceea ce a făcut necesară o altă amenajare similară.
De remarcat este şi faptul că în acest sit, în suprafaţa săpată, au fost descoperite multe obiecte de aramă (dălţi, brăţări, mărgele etc.), ceea ce demonstrează că în aşezare existau meşteri care se ocupau, poate, cu prelucrarea metalului, care, împreună cu producătorii uneltelor şi armelor de silex, piatră şi os, confereau un rol important comunităţii eneolitice.
În acelaşi timp, cercetările arheologice au permis recuperarea unei cantităţi uriaşe de materiale osteologice, provenind atât de la animalele domestice cât şi de la fauna sălbatică vânătă, creşterea animalelor (bovine, suine, ovicaprine) constituind o ocupaţie importantă a locuitorilor de acum cca. 6000 de ani, alături de practicarea cultivării plantelor.
De asemenea, tot prin cercetările arheologice sistematice, s-a recuperat o mare cantitate de ceramică fină, semifină şi de factură gospodărească, decorată, cel mai adesea, cu motive spiralice, meandrice şi geometrice, realizate prin incizare, imprimare, canelare şi, nu în ultimul rând, prin pictare. Prezenţa ceramicii pictate, cu alb, roşu, posibil şi cu grafit, înainte sau după arderea vaselor în cuptor, face trecerea către renumita cultură cucuteniană, atât de bine documentată în zonă.
Legat de viaţa spirituală a comunităţii eneolitice de aici, trebuie menţionat altarul casnic pictat, descoperit în locuinţa nr. 11, redând motive romboidale şi circulare, solare, în strânsă legătură cu practicile cultice. De practicile cultice a fost legată şi marea groapă 26, care conţinea nu mai puţin de patru cranii şi 42 de coarne de bovine, coarne de ovicaprine şi cervidee, un craniu de câine împreună cu alte obiecte de lut, cu evident rol cultic. În acelaşi timp, bogata plastică antropomorfă şi zoomorfă de lut probează importanţa unor culte eneolitice.
Nu mai puţin importantă este abundenţa plastică, antropomorfă şi zoomorfă (statuete, cozi şi torţi de recipiente, protome etc.), reprezentând elemente ale bogatei spiritualităţi eneolitice, ipostaze ale Marii Zeiţe Mame şi a altor divinităţi feminine şi masculine, legate de cultele fecundităţii şi fertilităţii naturii, oamenilor, câmpurilor cultivate, turmelor, într-o mare varietate de manifestări.
În concluzie, deşi s-a cercetat cca. 0,02 % din suprafaţa estimată a aşezării eneolitice, rezultatele obţinute sunt extrem de importante, atât pentru înţelegerea devenirii comunităţilor umane eneolitice de la răsărit de Carpaţi, de acum 6000 de ani, cât şi pentru întreaga protoistorie a României.
(http://www.cimec.ro/Arheologie/newcronica2000/indici/cronica.htm; http://www.cimec.ro/Arheologie/CronicaCA2001/rapoarte/rapoarte_maine.htm; http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2002/rapoarte/default.htm;
http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2003/cd/index.htm;
http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2004/cd/index.htm;
http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2005/cd/index.htm;
http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2006/cd/index.htm).
În prezent se lucrează la monografia acestui sit arheologic de importanţă naţională.
Din păcate, din cauza lipsei resurselor financiare, descoperirile nu au putut fi fructificate decât ştiinţific, în numeroase studii apărute în ţară şi străinătate, o posibilă valorificare muzeologică (amenajarea unui punct muzeal bazat pe conservarea în sit a unor locuinţe şi vestigii eneolitice descoperite) şi turistică este de aşteptat (a se vedea lipsa fondurilor pentru continuarea cercetărilor arheologice şi pentru amenajarea unui muzeu arheologic în sit sau a unui muzeu al oraşului, cât şi regimul de proprietate a terenului).
De altfel, această aşezare reprezintă doar una dintre cele peste şaptezeci de staţiuni arheologice, repertoriate în zona oraşului Târgu Frumos, ale căror vestigii recuperate se află expuse în Muzeul Liceului “Ion Neculce” din Târgu Frumos (http://ionneculce.licee.edu.ro/Muzeu/istoric_muzeu.html), conturând o deosebită densitate şi continuitate de locuire din preistorie şi până în Evul Mediu.
Conf. Univ. Dr. Dumitru Boghian
Muzeul Arheologic Cucuteni
Localitatea Cucuteni (15 km de oraş) este celebră prin splendida ceramică pictată a culturii Cucuteni, din eneolitic (mileniile V- IV i. Chr), prin mormintele princiare getice şi tezaurul cu obiecte de aur, din aceeaşi vreme (sec V – IV i. Chr), descoperite pe teritoriul satului Băiceni.
Identificată şi sondată la sfârşitul secolului al XIX-lea (1884, Theodor Burada, 1885 – 1886, Nicolae Beldiceanu, Dimitrie Butculescu, Grigore Buţureanu), aşezarea eneolitică de pe Dealul Cetăţuia a fost cercetată sistematic în anii 1909 – 1911 (Hubert Schmidt), care a realizat prima monografie a culturii Cucuteni.
La aproximativ trei sferturi de veac de la aceste descoperiri,
Pe ceramică pictată a culturii Cucuteni predomină decorul spiralic, meandric şi geometric, cu numeroase variante şi combinaţii. S-au găsit şi statete antropomorfe feminine cu torsul plat, decorate cu motive geometrice, incizate şi pictate. Culorile predominante sunt roşul, albul şi negrul, cu unele variaţii în funcţie de temperatura la care a fost ars vasul respectiv. Ca forme, vasele diferă de la simple pahare la vase mari de tipul amforelor, suporturi, vase de cult etc.
Din necropola getică de pe Dealul Gosanu, s-au cercetat mai mulţi tumuli (movile), dintre care cel cu numărul 1, cu construcţie interioară de piatră, cuprindea un mormânt princiar, actualmente organizat ca muzeu arheologic în situ.
Din aceeaşi epocă datează deja cunoscutul tezaur de la Băiceni, compus din mai multe piese de aur (coif, colan, aplici etc.), care făceau parte din portul de paradă a unui rege get din zonă.
Groapă Comună
În Cimitirul Evreiesc se afla o imensă groapă comună (25 m lungime, 2,5 m lăţime şi 2,5 m adâncime), săpată pentru îngroparea cadavrelor descărcate la Târgu Frumos din „primul tren al morţii”.
Groapă comună este marcată de un monument comemorativ, cu o inscripţie în limbile romană şi ebraică: „În memoria celor 540 de evrei îngropaţi aici victime ale barbariei fasciste ucişi în «trenul morţii» în zilele 29-30 iunie şi 1 iulie 1941. Să nu uităm crimele fascismului!”.
Vestigiile Daco – Getice de la Cotnari – Cătălina
Cetatea getică de pe dealul Cătălina de la Cotnari, este un important monument arheologic, care a funcţionat începând cu sfârşitul secolului al V–lea şi pe tot parcursul secolului al IV-lea i. Chr. În urma cercetărilor arheologice, efectuate de un colectiv condus de Adrian C. Florescu, s-a constatat că aceasta cetate avea şanţuri şi valuri de pământ (cu miez de piatră şi lemn) şi palisadă, constituindu-se ca o puternică fortificaţie getică, care făcea parte dintr-un sistem coerent de apărare al unor comunităţi situate la limita dintre Câmpia Moldovei şi Podişul Sucevei.
O parte a elementelor de fotificatie cercetate, au fost organizate ca muzeu arheologic în situ, amenajare care astăzi este distrusă.
Ca încheiere vă invităm să vizualizaţi un film scurt realizat de o echipă internaţională, despre Tîrgu Frumos.
Sursa: ecomunitate.ro
Post a Comment