Testimonial: APV Social Media: Truth & Lies în Bursa!
Social Media: Truth & Lies este pentru mine titlul unei poveşti frumoase... s-a întâmplat să fiu persoana potrivită în momentul potrivit. Astfel am ajuns să reprezint echipa ASIRYS pentru vizita de pregătire a unui proiect care se anunţă a fi minunat - un proiect care va da tonul dezbaterilor legate de rolul şi importanţa platformelor sociale online şi a mass-mediei în general, într-un cadru prietenos şi relaxat.
Bucurându-ne de bogăţia culturală a oraşului care ne-a fost gazdă timp de patru zile, alături de alţi super tineri implicaţi activ în comunităţile din care fac parte, am stabilit modul de desfăşurare al proiectului.
Pentru cea de-a doua zi a programului, care a coincis cu Sărbătoarea Victoriei în Turcia (30 august – Zafer Bayramı), partenerii noştri au organizat o vizită la prefectura Orhangazi. La întâlnirea cu prefectul, la care a participat şi coordonatorul direcţiei de relaţii externe ale UE din cadrul prefecturii, am avut ocazia să vorbim despre aşteptările avute în legătură cu proiectul, dar şi despre specificul cultural al ţărilor reunite în acest grup... şi pentru că “setea” de cultură ni se citea pe chipuri probabil, am continuat discuţiile savurând specialităţile culinare ale zonei, iar apoi ne-am petrecut ziua descoperind împrejurimile... ajungând să “vânăm” cu privirea şerpii din adâncurile lacului Iznik, despre care auzisem că-şi petrec timpul în apropierea pontonului... a fost o glumă bună, ne-am distrat copios.
Ziua următoare a început în forţă cu o întâlnire de lucru pentru a pune la punct câteva detalii ale proiectului, iar imediat după aceasta am plecat la drum... cu destinaţia Bursa. O importantă moschee din Bursa – Ulu Cami (Marea Moschee) – a fost prima... şi ultima “oprire turistică”, pentru că se afla în inima bazarului, iar de acolo nimeni nu a mai urmat planul... ne-am pierdut pe rând prin străduţele pieţei acoperite, ale bazarului de mătăsuri... revenind mai târziu în locul în care itinerariul începuse pentru a urmări reprezentaţia mehterilor (cea mai veche formaţie militară).
Bucurându-ne de frumoasele clipe petrecute împreună, ne-am dat întâlnire în octombrie... cu o echipă minunată de tineri alături de noi, pentru a scoate la iveală mirajul social media.
Scris de Eda Zarife
Post a Comment