Quilling și nu numai!
Am început să lucrez quilling din luna ianuarie a anului 2012 din dorința de a face ceva util cu timpul meu liber, care la momentul respectiv era destul de mult. Văzusem pe internet câteva imagini cu lucrări quilling și păreau destul de complicat de realizat, dar după o scurtă cercetare a unor tutoriale și blog-uri cu ajutorul cărora puteam învăța tehnicile de bază, mi-am dat seama că de fapt este foarte simplu să lucrezi, timpul și răbdarea fiind singurele cauze care ți-ar putea sta în cale.
Am făcut rost de materialele necesare și am început să lucrez. La început era mai greu pentru că nu eram motivată să fac acest lucru, însă din momentul în care am început să primesc nu doar aprecieri, ci și comenzi, lucrurile au mers ca pe roate. Odată cu creșterea comenzilor am simțit nevoia să-mi dezvolt tehnica de lucru, așa încât am început să creez tablouri mai complicate, iar acest lucru a necesitat și implicarea unei a doua persoane, și anume a mamei mele care a fost foarte deschisă să învețe și încântată să mă ajute. Lucrând atât de mult doar cu mâinile și nesolicitându-ți creierul, intervine plictiseala și de aceea este important să lucrezi împreună cu cineva și să vorbești, să asculți muzică, sau chiar să vizionezi un film pentru că timpul va trece altfel și vei da randament maxim.
Foarte multe persoane mă întrebă cât timp îmi ia să realizez un tablou de la cap la coadă, însă nu pot da un răspuns exact pentru că nu lucrez în felul acesta, de la cap la coadă. De obicei, fac mai întâi o serie de flori diverse și apoi mă gândesc cum să le îmbim între ele, ce alte culori să folosesc și dacă ar fi să dau un răspuns, acela ar fi câteva zile; însă, adunat cu aproximație, lucrând în doi, un tablou îmi ia să-l încep și să-l finalizez cel puțin 6 ore.
Deși lucrez doar de un an și jumătate am vândut peste 40 de tablouri și 20 de rame de fotografii, plus felicitări, magneți de frigider și alte lucrări și sunt încântată de faptul că lucrările mele nu au vizat o singură categorie de persoane, ci variate categorii: de la tineri la vârstnici, de la cunoscuți la necunoscuți, de la elevi la profesori, de la români la străini, unele lucrări ajungând până în Marea Britanie și Canada.
Îmi place foarte mult ceea ce fac pentru că îmi deschide orizontul! Lucrând mi-am dezvoltat spiritul artistic, am devenit mai ordonată, am început să-mi calculez timpul altfel, punând pe primul loc prioritățile și nu în ultimul rând am devenit un mic antreprenor. De asemenea, de când lucrez pot spune cu mândrie că am un hobby, lucru pe care l-am admirat mereu la persoanele care îl aveau, pentru că acest lucru face diferența și te face special.
Pentru a vedea imagini cu lucrările și prețurile acestora vizitați www.facebook.com/biancasquillings
Scris de Bianca Aelenei
Post a Comment