Şedinţe fără prea mult fum

Ultima oară când ne-am văzut într-un grup mare, a fost fix cu o zi înainte de a pleca spre Bucureşti, la un training pe democraţie participativă. De data aceasta întâlnirea voluntarilor a avut loc în Paşcani – locul unde ASIRYS s-a lansat de mai puţin de un an. Am ales strategic locaţia: o pizzerie liniştită, cu prize, fără prea mult fum de ţigară… 

 Ne plac şedinţele în locuri publice pentru că e o modalitate ingenioasă de a promova voluntariatul, proiectele de tineret, acţiunea, pe noi. Ca să înţelegeţi, vă invit să facem un exerciţiu de imaginaţie. Vizualizaţi un grup de 10 persoane, într-un bar-pizzerie, care trebuie să lucreze la 5 proiecte simultan, la aceeaşi masă, improvizată din alte 3 mai mici...  4-5 laptopuri, agende, pixuri, multe ceaiuri şi evident, tot felul de discuţii. 

De obicei tinerii de la mesele vecine, care poate că au epuizat toate subiectele de discuţie şi se uită pe pereţi, ne observă! Unii se uită ciudat, altora le citeşti pe feţe semnul de întrebare, alţii ar vrea să afle mai multe şi dacă „vor trage cu urechea”,  vor auzi discuţii aprinse despre antreprenoriat, hand-made, educaţie nonformală, fotografie, case ecologice inspirate din Hobbit, parteneri internaţionali, public-speaking, deadline-uri…  Într-un oraş mic, aceste subiecte nu-s chiar uzuale. Şi chiar dacă am mulţi amici, care-mi spun că nu văd barurile ca un loc prielnic pentru întâlnirile de lucru ale ONGiştilor, eu am testat pe pielea mea eficienţa lor. Nu doar că prin baruri şi cafenele găseşti grupul ţintă (tinerii 16-25 de ani), dar ca asociaţie de tineret devii accesibil, transparent, prietenos, diferit. Şi asta poate inspira un tânăr să te caute! 

Acum nu promovez ideea ca ONGurile să-şi mute sediile prin baruri, dar mai ales la început de drum, când nu ai prea multe resurse sau atunci când vrei mai mulţi voluntari şi un spaţiu deschis, care să lase sau să inspire participanţilor/voluntarilor libertate de exprimare/acţiune, alege un local fără prea mult fum, cu muzică în surdină, frecventat de tineri. 

În cei 4 ani de activitate, am avut diferite sedii, chiar un centru de tineret... şi de cele mai multe ori am făcut eforturi majore să le plătim. Când am tras linia, am descoperit că raportul cost-beneficii nu ne e chiar favorabil. Acum avem un birou mic, gratuit, mulţi parteneri buni (şcoli, case de cultură, biblioteca) la care apelăm tot timpul în cazul în care ne propunem să stăm vreo 8 ore la un training sau o şedinţă. Şi da, suntem mai eficienţi! Asta pentru că am învăţat că dacă vrei ceva, resursele sunt prin zonă, depinde doar de tine să le activezi. 

Update: Astă seară am avut o nouă întâlnire de lucru cu Bianca, de data aceasta într-un bar cu mai mult fum, că acela era mai aproape. După 4 ore, am plecat amândouă cu mintea limpede, pentru că am reuşit să finalizăm programul  pentru „StartUp 4 Young Social Entrepreneurs”...

Scris de Mihaela Diana Podariu