• Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post

Matteo sale a bailar, que tu lo haces fenomenal...

Proiectul Music Drops 4 Europe mi-a oferit o şansă unică în viaţă. Să trăiesc 10 zile alături de tineri din Italia, Franţa, Spania şi Turcia este o experienţă pe care nu o voi uita niciodată. 

Am să încep cu ce nu mi-a plăcut în acest proiect: poate timpul pierdut în care aşteptam maşina să mergem în Kantiere, Madona di Campagna, Ostello di Verbania sau alte locaţii. Dar, dacă stau mai bine să mă gândesc în acest "timp pierdut" ne-am apropiat cel mai mult de ceilalţi tineri prin discuţii, glume, joculeţe energizante şi altele. 

Ce mi-a plăcut în acest proiect!? În primul rând Verbania! Verbania e un oraş mirific, curat, liniştit, iar Lago di Maggiore e "woow”. Deoarece iniţial era vorba să stăm în corturi, am fost plăcut surprinsă când am ajuns la Ostello di Verbania, hostelul unde am fost cazaţi, un hostel plin de turişti străini, curat, cu o vedere superbă din cameră (vedere spre Lago di Maggiore) şi cu un mic dejun delicios.                         
Activităţile, care s-au desfăşurat în Kantiere, au fost destul de lejere, dar în acelaşi timp interesate. Deoarece am fost împărţiţi în două grupuri (grupul muzicienilor şi grupul artiştilor) sarcinile au fost diferite. Muzicienii au compus mai multe piese, având ca temă apa, iar grupul artiştilor din care am făcut parte şi eu au realizat fotografii şi filmuleţe cu apa, au înregistrat sunetul apei şi au redat imaginea unei poze făcută la râu şi au adăugat elemente din muzică (note muzicale, portativul, cheia sol). Cu ocazia serilor tradiţionale am aflat lucruri noi despre fiecare ţară participantă în proiect, am învăţat dansuri specifice fiecărei ţări, precum şi mâncăruri tradiţionale şi modul de preparare a acestora.                      

După părerea mea cea mai bună mâncare tradiţională a fost cea a Franţei, cea mai distractivă şi dinamică seară a fost cea a Spaniei, deoarece toată lumea dansa şi era veselă, dulciurile aduse din Turcia erau delicioase, iar de pizza şi tiramisu Italiei nu mai are nici un rost să zic cât de gustoase erau, cu atât mai mult cu cât erau făcute de noi. Aaa... era să uit! Cea mai bună băutură, care cu siguranţă va rămâne în amintirea tuturor tinerilor din toate ţările participante la Music Drops 4 Europe a fost PĂLINCA. 

O să-mi amintesc cu drag de nopţile petrecute pe marginea lacului, pe teresa hostelului sau în pub :D, de discuţiile interminabile, de jocurile energizante ale turcilor sau de cântecul spaniolilor, pe care încă îl am în minte şi acum “Matteo sale a bailar, que tu lo haces fenomenal, tu cuerpo se mueve como una palmere, suave suave su-su-suave”.

by Cristina Chiruţi

Niciun comentariu