Bootcamp la Suceviţa! Cu accent pe S de la SUPER!
Miercuri la „decernarea premiilor” am primit informaţii despre locul unde vom fi cazaţi, gen (va fi ca un spital, paturile naşpa, baie pe hol etc.) plus un sfat care pe mine sincer m-a cam speriat:
„- Să vă luaţi haine groase că s-ar putea să nu avem prea multă căldură!
- Cum adică nu o să avem căldură?!
- O să avem, dar nu foarte multă!”
Treacă, meargă... o să vedem acolo ce şi cum! Şi de-o fi frig, ne-om încălzi ca pinguinii!
Dar iată că ziua de vineri a venit repede. Îmi pregătisem bagajul de joi, cu haine groase, mănuşi, fesuri, fulare etc. Ce mai, o grămadă de haine! Când îmi pregăteam bagajul, tata îi şoptea mamei pe un ton comic: „Fata noastră vrea să fugă! Şi-a luat tot şifonierul!”. Nu-l luasem chiar pe tot, dar am multe haine groase şi doar de... am fost avertizată că va fi frig! Nici nu ştiu când a trecut timpul căci m-am şi văzut urcată-n tren cu ditamai bagajul şi bineînţeles, cu tablele la îndemână!
Ne aşezăm mai comod, mai incomod în compatimente, facem cunoştinţă cu un nou coleg de compartiment, cu care desigur, am şi încins o tablă! Am încins noi tablele da’ în compartiment tot frig era! Iar Miha, ce ulterior ni se alăturase, ne propune să ne mutăm într-un alt compartiment unde era mai cald! “-Da, de ce nu!” am spus.
Ne-am luat frumuşel bagajele şi ne-am mutat bineînţeles în alt compartiment, la clasa I, unde era cald şi bine! Dar după nici o oră de călătorit, ne bate în uşa compartimentului un nene, care după cheia de 10 din mână cred că era mecanicul. Da nu asta era important, ci mesajul care ni l-a transmis, care a sunat cam aşa:
“-Da voi unde mergeţi?
- La Suceviţa! strigăm noi în cor.
- Dacă vă grăbiţi s-ar putea să mai prindeţi trenul! Vagonul ăsta rămâne aici!”
Nu ştiu dacă vă puteţi închipui cum am sărit în sus să ne luăm bagajele! Nu a mai contat că am luat bagajul altcuiva, iar asta nici nu era lucrul cel mai important... să luăm tot şi să ajungem în vagonul celălalt, asta era cu adevărat important! Şi da, am reuşit! Am urcat cu bine în vagonul celălalt! Ce am învăţat de aici? Să nu ne mai urcăm niciodată în ultimul vagon! De ce? S-ar putea să te lase trenul „ca-n gară”! Un sfat!? Urcă-te în vagonul de lângă locomotivă, cu siguranţă nu te vei pierde pe drum!
Am ajuns la Rădăuţi fără alte incidente... aaaa, cum se poate să fi uitat de moşuleţul ăla comic... ce fugea de camera foto...! Un moşuleţ micuţ, nu cred că avea mai mult de 1,50 şi în jur de 60 de ani, ce se strâmbă la noi de după uşa compartimentului! Ai vrut să fugi, tu moşulică, da’ Andreea tot te-a prins într-o poză! N-ai ce să faci, paparazzii sunt peste tot!
Ne-am uitat în jur să îl vedem pe Nea’..., uite că-mi scapă numele. Gata, ştiu! O să-i zic: Nea’ Ghiţă (de acum şoferilor de maxi-taxi o să le zic simplu „Nea’ Ghiţă” – cunocătorii ştiu de ce!). Ei bine nu era el ca Nea` Ghiţă care ne-a dus la Vulcan, dar era mult mai sociabil! Apropo Nea’ Ghiţă, nu ai mai găsit telefonul Adinei? Nu de alta, da’ poate s-a rătăcit printre scaune! Zic şi eu!
Da’ să să vezi surpriză! Când coborâm din Maxi... Miha zice:
“Uite aici suntem cazaţi!”... şi arătă spre o căbănuţă cu geamurile îngheţate.
“M-au trecut toate apele”, dar m-a liniştit repede arătând spre o superbă pensiune de 4 margarete!
Ei bine, pensiunea, “Daiana” pe numele mic, era fabuloasă: piscină, saună, fitness... de camere nici nu mai zic. Erau... ce să mai... superbe!
Am urcat în camere, ne-am învârtit, am admirat şi am ieşit bineînţeles să vizităm împrejurimile şi să găsim totodată magazinul, ce era, după spusele unora, la 3 km distanţă. Eiii, dar să nu credeţi că nu am avut şi aici parte de peripeţii. Cuvinte gen “magazine” sau “excursion” le sunt cunoscute unora dintre noi, nu-i aşa Cătă?
Dar timpul a trecut repede şi a venit vremea primei sesiuni, (aşteptări, temeri, contribuţii etc) a trecut şi prima sesiune şi Cosmin tot nu mai ajungea! “Ce ai făcut mai Cosmine? Pe unde ai rămas?” Dar iată că a ajuns într-un sfârşit... spunându-ne că vede doar fulgi mari îndreptându-se spre el! Dar ca să se revanşeze pentru că a întârziat, ne-a pus un film “Războinicul alb” sau ceva în genul. Filmul a fost impresionant, da’ Cosmine, ia mai spune-ne o dată prezentarea aia ta cu “Sunt Cosmin şi port bocanci!”
A doua zi, “suntem iniţiaţi”, în tainele ascunse ale proiectului, învăţăm despre obiective, scop, context, mai desenăm un smile (Cosmine, cum e ca tu să stai serios, dar fruntea să-ţi zâmbească? - şi mai ziceai că eu nu pot fi ironică când scriu, iată că pot!). Mai bem un ceai şi ne apucăm de scris, ne propunem obiectivele, descriem scopul, învăţam despre principiul “Acum şi Aici!” şi aşa mai departe, muncă, foi, multe informaţii noi!
Seara a venit repede, nici nu ştiu când au trecut orele, parcă au zburat şi nu numai a doua zi, ci toate zilele din BootCamp au zburat cu viteza vântului. Deci, revenind la seară, 2 echipe formate din colegii mei, au organizat o petrecere interculturală. Am avut la acest party (o chinezoiacă, o româncuţă, o indiancă, o aromâncă etc), dansăm, ne distrăm, râdem şi mergem la somn... sau nu...
Următoarea zi toate bune şi frumoase, unii mai obosiţi... alţii mai puţini obosiţi, dar în principiu toţi. Şi aşa cum suntem “Acum şi Aici!”, ne apucăm bineînţeles de scris. Mai învăţăm şi despre formatul proiectului, mai refacem o frază, mai ieşim la o pauză, mai facem o tablă, mai bem o cafea, mai şi mâncăm şi ne apucăm iar de scris. După a doua sesiune, după joculeţul psihologic (cred că aşa era), ni se dezvăluie misterul serii trecute, pe baza căruia se discutase toată ziulica: “misterul iniţierii”! Apropo dacă vrei să intri în Asociaţia ASIRYS, să te pregăteşti de iniţiere. Ehh mai multe detalii nu vă pot da cu privire la iniţiere, astea-s secrete de culise.
Seara, ghiciţi cu cine am făcut cunoştinţă, cu Elena Udrea, Elena Băsescu, Simona Sensual etc., doar de’ a fost “Petrecerea Politicienilor”. Ei bine, acea noapte n-o s-o pot uita niciodată, îmi voi aduce aminte de ea mereu... De ce?
Păi cum ar fi să dormi şi să între 10 “nebuni” (în sensul bun), la tine în cameră şi să strige” Foc... Arde, arde!”, iar tu să te trezeşte în ţipete... GEN: “Aaaaaaa” (Cătălina, du-te mamă să ţipi într-un cadru organizat, nu aşa în somn, în cameră, la miezul nopţii. Ştii unde? În filme de groază! Acolo e de tine!). Dar am învăţat multe din această întâmplare... cum ar fi:
1. Nu contează cât de obosită eşti, VERIFICĂ cu atenţie uşa!
2. Ai grijă ca uşa să fie încuiată de 2 ori!
3. Dacă te trezeşti într-o seară cu 10 nebuni la tine în cameră, nu ţipa că s-ar putea să-i sperii şi pe ei.
4. Păstrează pe lângă tine lucruri care pot fi aruncate, de preferat papuci! În caz că se prezintă la tine în camera 10 tineri, nu ezita, foloseşte-i!
5. Şi ultimul lucru, rămâi calm/ă!
Respectă toate aceste sfaturi şi vei avea un somn liniştit!
Ei bine dimineaţa a venit repede, revenind la întâmplarea din seară, am râs cât s-a putut pe baza ei, dar foile şi proiectul ne aşteptau... şi mai era atât de mult de lucrat la ele. “Protecţie şi siguranţă”, “Obiective anuale TIA”, “Obiective permanente TIA”, diagrame Gantt, dar am reuşit şi asta, ne-am încurcat în foi, am retranscris, am tăiat, am modificat şi tot aşa!
Seară am avut program liber, saună, piscina ne aşteptau... o bălăceală, o tablă şi noaptea a trecut repede.
Ei, dar zilele au trecut repede, prea repede aş putea spune, dar în a cincea zi am terminat şi proiectele, am obţinut numai punctaje mari (70-75 puncte) şi tu Cosmine care credeai că nu o să reuşim, iată că am reuşit şi am luat şi punctaj mare.
Seara am sărbătorit-o şi pe Marinela, tortul a fost delicios, muzică bună şi în plus era ultima seară.
Mult prea repede au trecut zilele!
Iar ziua de miercuri, ultima zi, a venit, s-a grăbit să vină... Dar asta este, orice început are şi un sfârşit. Ne-am strâns bagajul, ne-am luat rămas bun de la noii prieteni şi cu multe amintiri frumoase în suflet am părăsit “Pensiunea Daiana” şi ne-am întors acasă.
Drumul a fost scurt şi fără prea multe peripeţii! Hey aproape că era să uit, de amicul Mihaelei, Bogdan! Bogdan nu-i aşa că e uimitor ce am reuşit? Dany tu iar dormi? Ia uită-te în oglindă, s-ar putea să nu te mai recunoşti!
A fost cea mai tare tabără, a fost SUPER! Am învăţat lucruri noi, am învăţat că trebuie să fiu puternică, să depun muncă, să fiu devotată, să îmi placă ceea ce fac şi voi reuşi tot ce mi-am propus! ORICE! A fost extraordinar, trainerii au fost super, colegii au fost incredibili... ce să mai, a fost minunat. Am avut de toate: muncă, distracţie, lacrimi, voie bună, bătăi cu perne şi fără perne, discotecă în cameră. Nu pot să uit tot ce s-a întâmplat acolo, nu pot uita cum râdeam când scriam proiectul, râdeam din nimicuri, cum se mişca patul când râdeam, când am râs jumătate de oră încontinuu, specific 30 de minute după ce s-a oprit Cătălina. Îmi este dor de tot şi de toate... aş luau-o de la capăt oricând!
Mai jos câteva păreri:
Adina Chircea: "Gândindu-mă la zilele petrecute acolo, pot spune că tabăra de la Suceviţa a fost cea mai frumoasă experienţă de până acum, în ceea ce mă priveşte, întrucât am avut oportunitatea de a îmbina într-un mod plăcut utilul cu plăcutul, mai exact am învăţat ce presupune un proiect de tineret, care sunt paşii ce trebuie urmaţi în scrierea acestuia şi cel mai important, pot spune că într-o oarecare măsură am descoperit reţeta fericirii: muncă, dedicaţie, multă voie bună, alimentaţie corespunzătoare, coechipieri minunaţi, foarte puţin somn, câteva lacrimi, 2-3 peripeţii şi nebunie din plin. Nu pot spune că a fost ceva ce nu mi-a plăcut. Sunt o fire vioaie şi prietenoasă, mă adaptez cu uşurinţă oricărei situaţii şi asta m-a făcut să mă înţeleg cu toţi voluntarii chiar dacă uneori au mai existat şi mici momente de tensiune.
Concluzie: Mergeţi ori de câte ori aveţi ocazia, la Suceviţa... e un loc minunat şi aveţi şansa să faceţi cunoştinţă cu câteva vedete ale lumii mondene.”
Ştefan Melinte: “Cuvinte, cuvinte despre tineri, de la un grup de tineri activi, activi pentru viitor, un viitor mai bun, mai bun pentru noi, pentru noi toţi, care dorim Schimbare.
Entuziaşti, entuziaşti şi doritori, se uită în jur şi văd, văd lipsuri, alegeri proaste, alegeri care ne afectează pe noi toţi, iar ei aleg Schimbare.
Muncesc, muncesc din greu, din greu pentru a face, a face ceea ce şi-au propus, pentu că au puterea de a trece mai departe, de a trece la ceea ce avem nevoie: Schimbare.
Ei sunt Voluntarii Asociaţiei Asirys şi... IMPRESIONEAZĂ!
Cu respect, Melinte Ştefan! www.melinte.info"
Marinela Moldovanu: “Cu ce să încep... a fost cea mai distractivă şi reuşita tabără. Nu mă aşteptam să iasă totul atât de bine, începând de la cazare, masă, condiţii, până la anumite momente, proiecte, traineri şi mai ales la colegi, care sunt cei mai distractivi şi de gaşcă prieteni cu care te poţi duce într-un loc, de la care nu ştiai la ce să te aştepţi. Dacă ar fi să o iau de la capăt, nu aş ezita nici o secundă. Nu pot uita nici acum câte clipe frumoase am petrecut alături de ceilalţi, iar când mă uit la fotografiile şi la filmuleţele din tabără, parcă retrăiesc acele momente de neuitat.”
Cătălina Mutihac: “Suceviţa, din poveştile celorlalţi, majoritatea ne aşteptam să găsim un "spital" fără căldură şi culoare, dar am rămas uimiţi şi chiar nu ne aşteptam. Pensiunea Daiana era de vis: cazare super confortabilă, saună, piscină, sala de fitness, oameni călduroşi, tot ceea ce ne doream înainte de tabără se află aici. Nu mă pot limita la câteva lucruri care mi-au plăcut, deoarece mi-a plăcut totul: colegii de cameră şi vecinii călători cu care dansam, ne băteam cu perne şi râdeam "de se mişca patul", colegii de tabără puşi mereu pe glume, colega de proiect (Dănuţa) cu care râdeam mai mereu de lucruri nesemnificative, şedinţele de training în care eram somnoroşi sau plini de viaţă. Tot ceea ce am făcut în această tabără a fost special şi nu voi uita niciodată ceea ce s-a întâmplat atunci şi acolo. Mi-e dor de voi prieteni, mi-e dor de absolut tot.”
Dragoş Bălăiasa: “Tabăra a fost Super! Mâncare bună, condiţii la fel... Angajaţii nu mai spun, cei mai tari! De dimineaţă până seara cu capu'n foi, apoi panaramă: Noapte Albă şi din nou cu capu'n foi şi tot aşa... A fost nemaipomenit şi de neuitat... Bravo Mihaela!!!"
...scris de Dana Dănescu
- Cum adică nu o să avem căldură?!
- O să avem, dar nu foarte multă!”
Treacă, meargă... o să vedem acolo ce şi cum! Şi de-o fi frig, ne-om încălzi ca pinguinii!
Dar iată că ziua de vineri a venit repede. Îmi pregătisem bagajul de joi, cu haine groase, mănuşi, fesuri, fulare etc. Ce mai, o grămadă de haine! Când îmi pregăteam bagajul, tata îi şoptea mamei pe un ton comic: „Fata noastră vrea să fugă! Şi-a luat tot şifonierul!”. Nu-l luasem chiar pe tot, dar am multe haine groase şi doar de... am fost avertizată că va fi frig! Nici nu ştiu când a trecut timpul căci m-am şi văzut urcată-n tren cu ditamai bagajul şi bineînţeles, cu tablele la îndemână!
Ne aşezăm mai comod, mai incomod în compatimente, facem cunoştinţă cu un nou coleg de compartiment, cu care desigur, am şi încins o tablă! Am încins noi tablele da’ în compartiment tot frig era! Iar Miha, ce ulterior ni se alăturase, ne propune să ne mutăm într-un alt compartiment unde era mai cald! “-Da, de ce nu!” am spus.
Ne-am luat frumuşel bagajele şi ne-am mutat bineînţeles în alt compartiment, la clasa I, unde era cald şi bine! Dar după nici o oră de călătorit, ne bate în uşa compartimentului un nene, care după cheia de 10 din mână cred că era mecanicul. Da nu asta era important, ci mesajul care ni l-a transmis, care a sunat cam aşa:
“-Da voi unde mergeţi?
- La Suceviţa! strigăm noi în cor.
- Dacă vă grăbiţi s-ar putea să mai prindeţi trenul! Vagonul ăsta rămâne aici!”
Nu ştiu dacă vă puteţi închipui cum am sărit în sus să ne luăm bagajele! Nu a mai contat că am luat bagajul altcuiva, iar asta nici nu era lucrul cel mai important... să luăm tot şi să ajungem în vagonul celălalt, asta era cu adevărat important! Şi da, am reuşit! Am urcat cu bine în vagonul celălalt! Ce am învăţat de aici? Să nu ne mai urcăm niciodată în ultimul vagon! De ce? S-ar putea să te lase trenul „ca-n gară”! Un sfat!? Urcă-te în vagonul de lângă locomotivă, cu siguranţă nu te vei pierde pe drum!
Am ajuns la Rădăuţi fără alte incidente... aaaa, cum se poate să fi uitat de moşuleţul ăla comic... ce fugea de camera foto...! Un moşuleţ micuţ, nu cred că avea mai mult de 1,50 şi în jur de 60 de ani, ce se strâmbă la noi de după uşa compartimentului! Ai vrut să fugi, tu moşulică, da’ Andreea tot te-a prins într-o poză! N-ai ce să faci, paparazzii sunt peste tot!
Ne-am uitat în jur să îl vedem pe Nea’..., uite că-mi scapă numele. Gata, ştiu! O să-i zic: Nea’ Ghiţă (de acum şoferilor de maxi-taxi o să le zic simplu „Nea’ Ghiţă” – cunocătorii ştiu de ce!). Ei bine nu era el ca Nea` Ghiţă care ne-a dus la Vulcan, dar era mult mai sociabil! Apropo Nea’ Ghiţă, nu ai mai găsit telefonul Adinei? Nu de alta, da’ poate s-a rătăcit printre scaune! Zic şi eu!
Da’ să să vezi surpriză! Când coborâm din Maxi... Miha zice:
“Uite aici suntem cazaţi!”... şi arătă spre o căbănuţă cu geamurile îngheţate.
“M-au trecut toate apele”, dar m-a liniştit repede arătând spre o superbă pensiune de 4 margarete!
Ei bine, pensiunea, “Daiana” pe numele mic, era fabuloasă: piscină, saună, fitness... de camere nici nu mai zic. Erau... ce să mai... superbe!Am urcat în camere, ne-am învârtit, am admirat şi am ieşit bineînţeles să vizităm împrejurimile şi să găsim totodată magazinul, ce era, după spusele unora, la 3 km distanţă. Eiii, dar să nu credeţi că nu am avut şi aici parte de peripeţii. Cuvinte gen “magazine” sau “excursion” le sunt cunoscute unora dintre noi, nu-i aşa Cătă?
Dar timpul a trecut repede şi a venit vremea primei sesiuni, (aşteptări, temeri, contribuţii etc) a trecut şi prima sesiune şi Cosmin tot nu mai ajungea! “Ce ai făcut mai Cosmine? Pe unde ai rămas?” Dar iată că a ajuns într-un sfârşit... spunându-ne că vede doar fulgi mari îndreptându-se spre el! Dar ca să se revanşeze pentru că a întârziat, ne-a pus un film “Războinicul alb” sau ceva în genul. Filmul a fost impresionant, da’ Cosmine, ia mai spune-ne o dată prezentarea aia ta cu “Sunt Cosmin şi port bocanci!”
A doua zi, “suntem iniţiaţi”, în tainele ascunse ale proiectului, învăţăm despre obiective, scop, context, mai desenăm un smile (Cosmine, cum e ca tu să stai serios, dar fruntea să-ţi zâmbească? - şi mai ziceai că eu nu pot fi ironică când scriu, iată că pot!). Mai bem un ceai şi ne apucăm de scris, ne propunem obiectivele, descriem scopul, învăţam despre principiul “Acum şi Aici!” şi aşa mai departe, muncă, foi, multe informaţii noi!
Seara a venit repede, nici nu ştiu când au trecut orele, parcă au zburat şi nu numai a doua zi, ci toate zilele din BootCamp au zburat cu viteza vântului. Deci, revenind la seară, 2 echipe formate din colegii mei, au organizat o petrecere interculturală. Am avut la acest party (o chinezoiacă, o româncuţă, o indiancă, o aromâncă etc), dansăm, ne distrăm, râdem şi mergem la somn... sau nu...Următoarea zi toate bune şi frumoase, unii mai obosiţi... alţii mai puţini obosiţi, dar în principiu toţi. Şi aşa cum suntem “Acum şi Aici!”, ne apucăm bineînţeles de scris. Mai învăţăm şi despre formatul proiectului, mai refacem o frază, mai ieşim la o pauză, mai facem o tablă, mai bem o cafea, mai şi mâncăm şi ne apucăm iar de scris. După a doua sesiune, după joculeţul psihologic (cred că aşa era), ni se dezvăluie misterul serii trecute, pe baza căruia se discutase toată ziulica: “misterul iniţierii”! Apropo dacă vrei să intri în Asociaţia ASIRYS, să te pregăteşti de iniţiere. Ehh mai multe detalii nu vă pot da cu privire la iniţiere, astea-s secrete de culise.
Seara, ghiciţi cu cine am făcut cunoştinţă, cu Elena Udrea, Elena Băsescu, Simona Sensual etc., doar de’ a fost “Petrecerea Politicienilor”. Ei bine, acea noapte n-o s-o pot uita niciodată, îmi voi aduce aminte de ea mereu... De ce?
Păi cum ar fi să dormi şi să între 10 “nebuni” (în sensul bun), la tine în cameră şi să strige” Foc... Arde, arde!”, iar tu să te trezeşte în ţipete... GEN: “Aaaaaaa” (Cătălina, du-te mamă să ţipi într-un cadru organizat, nu aşa în somn, în cameră, la miezul nopţii. Ştii unde? În filme de groază! Acolo e de tine!). Dar am învăţat multe din această întâmplare... cum ar fi:
1. Nu contează cât de obosită eşti, VERIFICĂ cu atenţie uşa!
2. Ai grijă ca uşa să fie încuiată de 2 ori!
3. Dacă te trezeşti într-o seară cu 10 nebuni la tine în cameră, nu ţipa că s-ar putea să-i sperii şi pe ei.
4. Păstrează pe lângă tine lucruri care pot fi aruncate, de preferat papuci! În caz că se prezintă la tine în camera 10 tineri, nu ezita, foloseşte-i!
5. Şi ultimul lucru, rămâi calm/ă!
Respectă toate aceste sfaturi şi vei avea un somn liniştit!
Ei bine dimineaţa a venit repede, revenind la întâmplarea din seară, am râs cât s-a putut pe baza ei, dar foile şi proiectul ne aşteptau... şi mai era atât de mult de lucrat la ele. “Protecţie şi siguranţă”, “Obiective anuale TIA”, “Obiective permanente TIA”, diagrame Gantt, dar am reuşit şi asta, ne-am încurcat în foi, am retranscris, am tăiat, am modificat şi tot aşa!Seară am avut program liber, saună, piscina ne aşteptau... o bălăceală, o tablă şi noaptea a trecut repede.
Ei, dar zilele au trecut repede, prea repede aş putea spune, dar în a cincea zi am terminat şi proiectele, am obţinut numai punctaje mari (70-75 puncte) şi tu Cosmine care credeai că nu o să reuşim, iată că am reuşit şi am luat şi punctaj mare.
Seara am sărbătorit-o şi pe Marinela, tortul a fost delicios, muzică bună şi în plus era ultima seară.Mult prea repede au trecut zilele!
Iar ziua de miercuri, ultima zi, a venit, s-a grăbit să vină... Dar asta este, orice început are şi un sfârşit. Ne-am strâns bagajul, ne-am luat rămas bun de la noii prieteni şi cu multe amintiri frumoase în suflet am părăsit “Pensiunea Daiana” şi ne-am întors acasă.
Drumul a fost scurt şi fără prea multe peripeţii! Hey aproape că era să uit, de amicul Mihaelei, Bogdan! Bogdan nu-i aşa că e uimitor ce am reuşit? Dany tu iar dormi? Ia uită-te în oglindă, s-ar putea să nu te mai recunoşti!
A fost cea mai tare tabără, a fost SUPER! Am învăţat lucruri noi, am învăţat că trebuie să fiu puternică, să depun muncă, să fiu devotată, să îmi placă ceea ce fac şi voi reuşi tot ce mi-am propus! ORICE! A fost extraordinar, trainerii au fost super, colegii au fost incredibili... ce să mai, a fost minunat. Am avut de toate: muncă, distracţie, lacrimi, voie bună, bătăi cu perne şi fără perne, discotecă în cameră. Nu pot să uit tot ce s-a întâmplat acolo, nu pot uita cum râdeam când scriam proiectul, râdeam din nimicuri, cum se mişca patul când râdeam, când am râs jumătate de oră încontinuu, specific 30 de minute după ce s-a oprit Cătălina. Îmi este dor de tot şi de toate... aş luau-o de la capăt oricând!
Mai jos câteva păreri:
Adina Chircea: "Gândindu-mă la zilele petrecute acolo, pot spune că tabăra de la Suceviţa a fost cea mai frumoasă experienţă de până acum, în ceea ce mă priveşte, întrucât am avut oportunitatea de a îmbina într-un mod plăcut utilul cu plăcutul, mai exact am învăţat ce presupune un proiect de tineret, care sunt paşii ce trebuie urmaţi în scrierea acestuia şi cel mai important, pot spune că într-o oarecare măsură am descoperit reţeta fericirii: muncă, dedicaţie, multă voie bună, alimentaţie corespunzătoare, coechipieri minunaţi, foarte puţin somn, câteva lacrimi, 2-3 peripeţii şi nebunie din plin. Nu pot spune că a fost ceva ce nu mi-a plăcut. Sunt o fire vioaie şi prietenoasă, mă adaptez cu uşurinţă oricărei situaţii şi asta m-a făcut să mă înţeleg cu toţi voluntarii chiar dacă uneori au mai existat şi mici momente de tensiune.
Concluzie: Mergeţi ori de câte ori aveţi ocazia, la Suceviţa... e un loc minunat şi aveţi şansa să faceţi cunoştinţă cu câteva vedete ale lumii mondene.”
Ştefan Melinte: “Cuvinte, cuvinte despre tineri, de la un grup de tineri activi, activi pentru viitor, un viitor mai bun, mai bun pentru noi, pentru noi toţi, care dorim Schimbare.
Entuziaşti, entuziaşti şi doritori, se uită în jur şi văd, văd lipsuri, alegeri proaste, alegeri care ne afectează pe noi toţi, iar ei aleg Schimbare.
Muncesc, muncesc din greu, din greu pentru a face, a face ceea ce şi-au propus, pentu că au puterea de a trece mai departe, de a trece la ceea ce avem nevoie: Schimbare.
Ei sunt Voluntarii Asociaţiei Asirys şi... IMPRESIONEAZĂ!
Cu respect, Melinte Ştefan! www.melinte.info"
Marinela Moldovanu: “Cu ce să încep... a fost cea mai distractivă şi reuşita tabără. Nu mă aşteptam să iasă totul atât de bine, începând de la cazare, masă, condiţii, până la anumite momente, proiecte, traineri şi mai ales la colegi, care sunt cei mai distractivi şi de gaşcă prieteni cu care te poţi duce într-un loc, de la care nu ştiai la ce să te aştepţi. Dacă ar fi să o iau de la capăt, nu aş ezita nici o secundă. Nu pot uita nici acum câte clipe frumoase am petrecut alături de ceilalţi, iar când mă uit la fotografiile şi la filmuleţele din tabără, parcă retrăiesc acele momente de neuitat.”Cătălina Mutihac: “Suceviţa, din poveştile celorlalţi, majoritatea ne aşteptam să găsim un "spital" fără căldură şi culoare, dar am rămas uimiţi şi chiar nu ne aşteptam. Pensiunea Daiana era de vis: cazare super confortabilă, saună, piscină, sala de fitness, oameni călduroşi, tot ceea ce ne doream înainte de tabără se află aici. Nu mă pot limita la câteva lucruri care mi-au plăcut, deoarece mi-a plăcut totul: colegii de cameră şi vecinii călători cu care dansam, ne băteam cu perne şi râdeam "de se mişca patul", colegii de tabără puşi mereu pe glume, colega de proiect (Dănuţa) cu care râdeam mai mereu de lucruri nesemnificative, şedinţele de training în care eram somnoroşi sau plini de viaţă. Tot ceea ce am făcut în această tabără a fost special şi nu voi uita niciodată ceea ce s-a întâmplat atunci şi acolo. Mi-e dor de voi prieteni, mi-e dor de absolut tot.”
Dragoş Bălăiasa: “Tabăra a fost Super! Mâncare bună, condiţii la fel... Angajaţii nu mai spun, cei mai tari! De dimineaţă până seara cu capu'n foi, apoi panaramă: Noapte Albă şi din nou cu capu'n foi şi tot aşa... A fost nemaipomenit şi de neuitat... Bravo Mihaela!!!"
...scris de Dana Dănescu
Post a Comment