Aventura din Vulcan

Probabil că vă întrebaţi cum a fost şi ce am făcut la Festivalul de la Vulcan!?

A fost super, mega, extra, tare şi am să justific de ce...

Vineri la ora 19:20 în gară - Ne adunăm cu ditamai bagajele şi nu orice bagaje ci 10 trollere + 4 corturi + pături şi pernuţe + mâncare. Dar să nu uit să vă spun cine sunt cei 12 aventurieri: Dany şi Daniel ce s-au urcat în tren de la Iaşi, Lucian, Danuţu, Ionela (Mitocariu), Mădălina (Enea), Paula, Marinela, Cătălina, Ancuţa şi Dana (adică eu), iar Mihaela a urcat din Paşcani.

Ne mai numărăm o dată, ne luăm"căsuţele" în spinare şi plecăm spre peron; ne urcăm cu chiu cu vai în tren, ne căutăm locurile, aranjăm bagajele şi apoi ne aşezăm... dar ce credeţi că ne aşezăm aşa pur şi simplu? "Luciane ia scoate mamă scăunelul ăla de care ziceai". Acum că avem şi scăunel de ce mai avem nevoie? Nu, nu, nu am pus bine întrebarea... Întrebarea e de cine mai avem nevoie?

De Mihaela... că uite am ajuns la Paşcani şi nu o zărim... ne uităm în stânga şi în dreapta şi într-un final o vedem alergând cu bagajul spre vagonul în care eram şi noi. Dar parcă nu e singură... parcă mai e cineva cu ea... Surpriză: Ionuţ Stan şi Ghiocel, aşa-i că nu vă aşteptaţi? Nici noi nu ne aşteptam, dar din păcate surpriza nu va dura prea mult pentru că cei doi vor coborâ la Cluj, urmând să plece în Franţa. Dar nu-i nimic, hai să profităm de cele 8 ore în care vom călători împreună.

Întrebare: ce poţi face în tren noaptea când îţi cad ochii în gură? Poţi să îl pui pe Ghiocel să comenteze pozele de la Sulina sau îi priveşti pe Ghiocel şi Danuţu cum dansează pe hol în faţa compartimentului de zici că au dat năvală turcii în tren şi mai au un pic de-l răstoarnă cu tot cu noi. Dacă astea nu reuşesc să te ţină treaz atunci joci "Bâza", iar dacă nici asta nu te ţine treaz... atunci du-te frate şi te culcă! Dar cum tot ce-i frumos ţine mult prea puţin, iar timpul zboară mult prea repede, trebuie să ne luăm rămas bun de la băieţii. Îi lăsăm în gară la Cluj, iar noi ne continuăm drumul.

În sfârşit după 12 ore de mers cu trenul ajungem la Alba Iulia, însă călătoria noastră nu se opreşte aici. Trebuie să aşteptăm un anume domn Ghiţă, iar până soseşte mergem în căutare de cafea şi mai inspectăm un pic oraşul. Ce-i drept mie la prima vedere mi s-a părut cam banal şi plictisitor, dar uite-l şi pe Domnul Ghiţă! Ne grăbim un pic, urcăm toate bagajele în maşină, ne urcăm şi pe noi şi pornim spre Vulcan.

Ajunşi la Vulcan ne punem mâinile în cap când vedem drumul pe care urma să mergem. Cine s-ar fi aşteptat la drum de ţară în amonte, unde nu poţi târâi decât cu greu trolere după tine? Cu siguranţă noi nu! Eh, asta e... ne luăm bagajele şi pornim la drum. Ajungem într-un sfârşit şi la "corturi" (aici se va derula spectacolul pe parcursul celor 2 zile) unde îl întâlnim şi pe Nea Marcel (în sfârşit am găsit şi eu un om cu care pot vorbi până când mă doare gura). Însă drumul nostru nu se termină aici, îl luăm pe Nea Marcel şi mergem mai departe, înjurând şi blestemând ziua în câte ne-am hotărât să ne luăm trolerele pe munte.

Într-un final ajungem cu greu la locul ce ne va fi "casa" pentru 3 zile. Ne amplasăm corturile, mai inspectăm puţin zona şi apoi îl urmăm pe Nea Marcel până sus în vârful Vulcanului.

Superbă priveliştea!!! Ce credeţi că am aflat când am ajuns sus pe munte?! Că e mai uşor la urcat decât la coborât (şi abia acum îmi ziceţi???). Dar toate problemele au o soluţie. Cum credeţi că am ajuns jos la poalelele vulcanului? Nu ştiţi? Eee haideţi că mă spun eu: în mâini şi-n fund. Săracii pantaloniii mei, erau varză! Dar sincer eu aş mai strica alte 10 perechi de pantaloni pe Vulcan, atât de mult mi-a plăcut.

Ce am mai învăţat pe munte? Multe! În primul rând că nu trebuie să îţi iei cu tine decât o sticlă de apă sau un rucsac, am învăţat şi câteva tehnici de supravieţuire, am mai învăţat că atunci când cobori de pe munte trebuie neapărat să coborî cu faţa la perete şi am mai învăţat că e absolul necesar să îţi ungi frânele când pleci la drum. După câteva ore de coborât în mâini şi în fund sau fiecare cum a putut iată-ne la poalele muntelui întregi şi nevătămaţi. Mâncăm bine că mai apoi trebuie să mergem la discotecă. După discotecă, pe la ora 12:00 noaptea noi mergeam să luăm cina la cineva acasă. Apoi mergem la „casele” noastre.

Da’ ce credeţi voi că mergem să dormim? Nu, nu... mergem să stăm cu Nea Marcel în jurul focului şi să mâncăm vişle (bune vişlele alea însă mult prea iuţi, noroc de "pompier" şi de "fratemiu" (Dany) care avea grijă ca sticla de vin să treacă şi pe la mine.

A doua zi dimineaţă ce credeţi că am mâncat? Mămăligă cu brânză "a la Dana" şi "a la ajutorul de bucătar Dany". Ia ziceţi voi, nu a fost bun? Ce am pus în mămăligă? Păi apă, faină, brânză, dragoste şi câteva condimente speciale. După ce mâncăm, facem o mică repetiţie apoi mergem tocmai la "corturi" sau la „sala de spectacole”.

După vreo 3 ore de muzică populară, după un concurs unde Ancuţa a luat premiul III (lasă Anca pentru noi ai câştigat concursul), o vedem pe Mihaela anunţând publicul că va urma ceva şocant! Şi începem piesa: rock, ţigănească, "Amor, amor", o arestare şi un final neaşteptat. Piesa se termină şi primim aplauze, multe aplauze. Mulţumim publicului care a fost minunat, coborâm repede de pe scenă şi mergem să ne pregătim pentru nuntă. Ne costumăm repede, facem câteva poze şi se aude iarăşi "acum urmează din nou ASIRYS". Ne uităm după Mihaela şi nu o zărim nicăieri... o strigăm "Mihaelaaaa"...

Când colo o vedem lângă un domn, i se lua un interviu. Mergem şi o luăm cu japca şi o aducem pe scenă. Iaca nunta-i gata. "Luciane poţi să îţi iei mireasa ce e în şosete şi să o duci acasă". Primim iarăşi aplauze furtunoase şi urări de bine, iar printre cei de acolo am devenit nişte mici vedete. Nu mă credeţi? Ia haideţi să citim nişte "mărturii"!

* Sunteţi nişte copii talentaţi şi mă bucur că aţi venit aici şi în principiu festivalul s-a bazat pe lansarea tinerelor talente. Ce ar trebui să îmbunătăţiţi? Cred că ar trebui să cereţi publicului să participe, aşa v-aţi face mult mai plăcuţi.” Pauluic Dan 47 ani-organizator

* Mi-a plăcut tot, dar cel mai mult mi-a plăcut nunta, a fost foarte frumoasă. Florin 17 ani

* A fost foarte frumos, m-am distrat, am râs şi sunteţi foarte frumoşi. Maria - 14 ani

* Mi-a plăcut a fost foarte frumos; nunta în special. Ani 16 ani

* Ideea e super bună, e revoluţionară, aţi făcut haz de necaz, conştientizând realitatea şi nu îmi vine să cred că aţi avut iniţiativa aceasta de a demonstra ceva despre discriminare şi viaţa de zi cu zi, voi la aceste vârste fragede şi voi chiar credeţi în asta. BRAVO Elena Volf - 18 ani

*Am o părere foarte OK, e o echipă foarte bună, sper să mai veniţi pe la noi, să vă mai cheme. Alin 23 ani

*Am rămas uimit! Sunt Dj de 10 ani, dar aşa ceva nu am mai văzut. A fost super! Boglea Iancu 25 ani

*Este un lucru bun, e bine că în ziua de azi tineretul se mai gândeşte la problemele comunităţii. Marian Ribitanu 29 ani

*Mi-a plăcut totul, în special fetele. Am o părere foarte bună despre voi. Eu sunt rrom şi m-am însurat cu o româncă şi nu am fost discriminat. Cred că pentru a fi integrat mai bine în societate contează şi felul omului de a fi. Voicu Florin 33 ani

Seara iarăşi discotecă, a fost super, însă păcat că s-a terminat aşa de repede. Apropo am fost uimită să îl văd pe Dany dansând, cine ştie cunoaşte... Dar nu-i nimic dacă s-a terminat, mergem "sus la noi" unde facem un ditamai focul de tabără, mâncăm bine şi apoi stăm la poveşti. Ne facem şi câţiva prieteni (Elena, Gabi şi Americanul - sper că nu am uitat pe cineva).

Dimineaţa nu ne mai dădeam treziţi şi nici nu mai vroiam să plecăm, dar iată-ne coborând muntele cu bagajelele în spate. Ne suim în maxi şi ajungem la Alba Iulia.

Apropo voi ce faceţi când aveţi multe bagaje şi vreţi să vizitaţi oraşul? Le duceţi la serviciul de bagaje de la gară? Nu şi atunci când ai peste 25 de bagaje că te usucă de bani! Hai să vă spun cum am făcut noi. Am închiriat o cameră de hotel de 3 stele cu 35 de lei. Cum am reuşit? Cu ceva curaj, marketing şi un om de treabă: mulţumim pe această cale patronului de la Pensiunea Neptun din Alba Iulia! Lăsăm bagajele şi ne întâlnim cu Alle (o prietenă de a lu’ "fratemiu") şi pornim să inspectăm oraşul. Deşi prima impresie nu a fost prea bună, s-a dovedit că oraşul e super tare! Sper să mai am ocazia să îl vizitez, nu e nici pe departe banal şi plictisitor cum am afirmat mai sus.

Dar ce începe trebuie să se şi termine, iar noi trebuie să ne întoarcem acasă. Şi uite aşa după 3 zile de drumeţie ne întoarcem cu multe amintiri de unde am venit.

Ajunşi "acasă", adică în gara din Târgu Frumos, lăsăm bagajele jos, ne aşezăm pe bordură şi mai stăm la palavre vreo 30 de minute.

Scris de Dana
Editat de Mihaela