De ce iubesc România?

E ca şi cum ai întreba de ce-ţi iubeşti mama... Dacă cineva m-ar pune să mă descriu în trei cuvinte unul din ele ar fi român. Pentru că sunt una din sutele de milioane de persoane care are privilegiul de a se fi născut aici. E ţara mea şi-i văd frumuseţea dincolo de hoţii de buzunare care m-au furat pentru a patra oară, dincolo de ştirile abominabile de la ora cinci, dincolo de sălbăticia dovedită de românii ieşiţi în afara ţării sau de prostituatele românce care poluează canalele media.

Pentru că vrem nu vrem, avem şi de astea şi dacă paharul nu ar fi pe jumătate gol nu am vedea jumătatea plină. Nu am mai întâlni oameni binevoitori care-ţi oferă locul în maxi, doamne amabile care-ţi iartă întârzierile la bibilotecă, precupeţe care depăşesc limita cântarului fără a te taxa în plus, doi bătrânei în parc ţinându-se de mână ca la prima tinereţe, pe vecina de alături care se interesează de viaţa ta mai mult decât tine, festivaluri de avantgardă, concerte moca, tovarăşi şi peţitori. Nu ne-ar tresări inimile pe un imn pe care-l putem adapta la condiţiile existenţiale actuale şi care ne aduce aminte de un trecut glorios, iar dacă i-am urma îndemnurile am putea construi un viitor glorios.

Pentru că e Ziua Ta şi a Noastră.
Pentru că avem 90% din formele de relief existente şi 100% motive să ne simţim norocoşi că putem recomanda România drept patria noastră. Pentru că nu ne mândrim cu piramide sau pantheoane ci cu un Cimitir Vesel, Cheile Bicazului, Coloana Infinitului, Casa Poporului, Trei Ierarhi, Cozia, Peleş, Scărişoara, Babele şi alte câteva mii ce nu au fost amintite sau descoperite. Pentru că asemeni formelor de relief sau construcţiilor sunt persoane minunate care merită să fie întâlnite şi spre fericirea noastră avem o viaţă întreagă să ne dăm seama ce merită să preţuim cu adevărat.

P.S: La mulţi Ani România!

Shadi S.