• Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post
  • Image from post

Modelul meu cu suflet de aur

Am rămas stupefiată zilele trecute, când în timp ce aşteptam un maxi să vin acasă, am surprins, fără nici o intenţie, discuţia din parcare, a două onorabile domnişoare, din care reieşea că au ca model în viaţă, pe Mihaela Rădulescu, respectiv, Monica Columbeanu. M-a năucit însă complet şi iremediabil când învingătoare a ieşit "Moni", nu mă pot încă decide dacă din cauza domnişoarei care emana atâta deferenţă pentru "idolul" său, care o eclipsa pe cealaltă prin debitul verbal specific unei caţe, sau datorită lipsei de argumente a mai puţin experimentatei colege. În final Monica Columbeanu ieşea învingătoare pentru perspicacitatea de care a dat dovadă în a pune mâna pe Iri, cea mai rapidă ascensiune a unui vlăstar moldovean obscur, setea de vedetism ce nu i-a fost potolită nici de apariţia pruncului la care se adaugă mediatizarea intensă în ciuda carenţei oricărei abilitaţi care s-o definească ca model.

Trist dar adevărat, se întâmplă în România, în Iaşi, în Târgu Frumos... suferim din cauză că ne alegem modele în mod eronat sau că ne asociem imaginea cu non valorile refuzate de mecenaţii locali sau criticate de valorile ţării.

Modelul meu n-are BMW în curte, nu bate banii cu ciocanul, n-are prezentării pe catwalk la Milano, geantă Luis Vitton, cele mai noi fiţe, păr blond platinat, nu-şi achiziţionează una bucată Cămătaru la braţ, nu face grădinărit cu canabis în spatele casei, nu bea absinthe sau prepară joint-uri cu prieteni prin cluburi pe ritm de manele, nu tânjeşte după partide de after hour cu necunoscuţi sau necunoscute, n-a avut niciodată fetişuri şi nu a avut dubii în privinţa înclinaţiilor sexuale...

Nu sufăr de ipocrizie de aceea n-am să afirm că-l am ca model pe Patapievici, deşi am încercat să mă menţin trează la una din emisiunile lui, se pare că n-am ajuns nici pe departe la nivelul său intelectual. Am citit cărţile lui Pleşu, interesant om, excelează în principii, mai puţin în condei (în opinia mea). Am participat cu entuziasm la dezbaterile lui Turcescu şi la lansarea de carte a lui Cristian Tudor Popescu, dar dezamăgirea a fost mai apăsătoare decât îngâmfarea celor doi mari ziarişti. N-am găsit în scrierile lui Kant şi Nietzsche decât valoarea teoretică a doctrinelor promovate, iar Lumea Ideilor lui Platon pare mai aproape de adevăr prin Mitul Peşterii decât J.J.Rousseau în Teoria Contractului social, dar le-aş schimba în orice clipă pe o carte bună de Saramago, Proust sau Agârbiceanu. Pusă însă în faţa unei asemenea masivităţi intelectuale, tot n-am reuşit să-mi găsesc printre ei un model. Poate pentru că înclinăm să credem în ceva palpabil, concret şi oarecum apropiat nouă.

Modelul meu e simplu, neînsemnat în ochii celorlaţi, dar de o mare valoare spirituală şi care a contribuit la formarea mea ca individ. E persoana care mi-a pus primele cuvinte în gură, care îmi încălzea mânuţele de plod îngheţat când veneam de la săniuş şi care făcea acelaşi lucru şi optesprezece ani mai târziu când mergeam în vizită, care mă aştepta cu emoţie şi-mi pregătea de fiecare dată mâncarea preferată, care m-a învăţat să muncesc, nu să întind mâna când îmi doresc ceva şi voi aprecia însutit valoarea lui. Care deşi ştia că are cancer nu a încetat o clipă să lupte, iar când doctorii i-au mai dat două săptămâni, ea le-a râs în faţă încăpăţânându-se să trăiască doi ani şi şapte luni în plus, care s-a stins crezând că se va face bine deşi trecuse pe morfină... Ei bine nici un alt model nu poate combate din amintirea mea o asemenea voinţă.


Care avea experienţă de viaţa cât toate "Monicile" şi "Mihaelele" la un loc, al cărui podium de defilare a fost un război mondial şi a cărei principală grijă nu a fost să atragă atenţia celor din jur ci să ofere ce are mai bun odraslelor sale. Care a eclipsat prin încăpăţânarea sa autoritatea soţului, nu pentru a se simţi importantă ci pentru a disimula caracterul slab al acestuia. Care n-a scris tratate de estetică şi n-a revoluţionat ştiinţa modernă dar pe baza căreia s-ar putea scrie o carte ce ar depăşi valoarea "Marei". Care nu s-a remarcat prin deosebite realizări la olimpiade sportive dar care a câştigat pentru totdeauna medalia de aur a sufletului meu.

Sfatul meu este să alegeţi modelul care credeţi că vă defineşte şi a cărei caracteristici vă pot propulsa spre ceea ce mai târziu ar putea deveni din vis realitatea voastră cotidiană.

by Sophia

8 comentarii

andreea_dea spunea...

frumos,incepi incet sa devii tu modelul meu...succes

Lucian Alex spunea...

nu ma mai mira acest fapt..mie scarba de aceste personaje..partea rea ca aceste "moni" sunt promovate peste tot in mass-media....se duce de rapa tara noastra...

Cristi spunea...

Se duce ?? :))

Eu zic ca s-a dus de mult !

Miha spunea...

S-a dus, nu s-a dus, nu trebuie sa ne transformam conditia in tragedie. Eu prefer sa ignor "vedetele", sa-mi caut modele demne, sa ma implic si sa incerc sa-mi creez conditiile pe care le doresc in orasul in care traiesc. Daca tarii nu-i pasa, mie imi pasa. In final o sa-i pese si tarii.

Gabriela spunea...

Unul din cele mai frumoase texte care mi-au cazut sub ochi în ultimul timp. Cu permisiunea ta, îl voi prelua la mine pe blog...
G.I.

ASiRYS spunea...

Multumim pentru apreciere Gabriela! Ne bucuram ca vrei sa-l postezi si pe blogul tau! Mult succes in tot ce faci!

shadisophia spunea...

Bună Gabriela mă bucur că ţi-a placut textul, il poţi prelua, cu permisiunea ta iţi voi vizita blogul. o zi minunată

Anonim spunea...

eu cred ca ai dreptate ...parintii sunt singurele persoane care ne sunt mereu alaturi si ne iubesc indiferent de ce am face:d bv!:*