Oraşul meu... un cântec de chitară
Astăzi vă invit să citiți articolul Loredanei.
Oraşul meu... un cântec de chitară neterminat, un strop de ploaie nehotărât pe care alee să se aşeze, o rază de soare umbrită de un nor cenuşiu... oraşul meu pare un om rătăcit, un om care nu are habar încotro să se îndrepte... oraşul meu are o privire incertă...!! E singur!!!!
Târgu Frumos pare o fiinţă abătută, abandonată... cuprinsă de un absurd simţ al singurătăţii, o fiinţă mai mult decât afectată de liniştea ce o domină şi de indiferenţa prin care este tratată.
Târgu Frumos suferă de o banalitate atipică, este cuprins de un întuneric de nepătruns, este lipsit de viaţă.
Oamenii beţi de amărăciune, de necazuri, tinerii uneori prea zgomotoşi, bătrânii parcă sătui de viaţă, îl bulversează...
Totul este cuprins de o tristeţe a paşilor care nu lasă urme.
Şi totuşi... NOI îl putem face să renască... NOI putem şi avem dreptul să aspiram la un oraş celest, pentru că un oraş fără aspiraţii este cel mai trist spectacol ce se poate imagina.
Oraşul nostru duce lipsă de culoare. Să îi dăm puţină! Oraşul nostru are nevoie de feţe fericite. Să zâmbim atunci! Oraşul nostru are nevoie de prieteni. Haideţi să-i fim! Oraşul nostru are nevoie de noi... nu ne rămâne decât să-l sprijinim!
Târgu Frumos ar reuşi într-adevăr dacă noi, locuitorii, am şti să-i oferim ceva concret (activitate, respect, poziţie în vârful piramidei, recunoştinţă) şi dacă am diminua din gândirea unora: "oraşul este mic, nu are şanse să evolueze". Să nu uităm zicala "esenţele tari de ţin în sticluţe mici" şi să strângem mâna împreună pentru un Târgu Frumos mai frumos!!!
Oraşul meu... un cântec de chitară neterminat, un strop de ploaie nehotărât pe care alee să se aşeze, o rază de soare umbrită de un nor cenuşiu... oraşul meu pare un om rătăcit, un om care nu are habar încotro să se îndrepte... oraşul meu are o privire incertă...!! E singur!!!!
Târgu Frumos pare o fiinţă abătută, abandonată... cuprinsă de un absurd simţ al singurătăţii, o fiinţă mai mult decât afectată de liniştea ce o domină şi de indiferenţa prin care este tratată.
Târgu Frumos suferă de o banalitate atipică, este cuprins de un întuneric de nepătruns, este lipsit de viaţă.
Oamenii beţi de amărăciune, de necazuri, tinerii uneori prea zgomotoşi, bătrânii parcă sătui de viaţă, îl bulversează...
Totul este cuprins de o tristeţe a paşilor care nu lasă urme.
Şi totuşi... NOI îl putem face să renască... NOI putem şi avem dreptul să aspiram la un oraş celest, pentru că un oraş fără aspiraţii este cel mai trist spectacol ce se poate imagina.
Oraşul nostru duce lipsă de culoare. Să îi dăm puţină! Oraşul nostru are nevoie de feţe fericite. Să zâmbim atunci! Oraşul nostru are nevoie de prieteni. Haideţi să-i fim! Oraşul nostru are nevoie de noi... nu ne rămâne decât să-l sprijinim!
Târgu Frumos ar reuşi într-adevăr dacă noi, locuitorii, am şti să-i oferim ceva concret (activitate, respect, poziţie în vârful piramidei, recunoştinţă) şi dacă am diminua din gândirea unora: "oraşul este mic, nu are şanse să evolueze". Să nu uităm zicala "esenţele tari de ţin în sticluţe mici" şi să strângem mâna împreună pentru un Târgu Frumos mai frumos!!!
scris de Loredana Panțiruc
Post a Comment